Olguţa Vasilescu: “eu invit populaţia Craiovei şi toţi românii în general, să iasă la vot”

prioteasa olguta Olguţa Vasilescu: eu invit populaţia Craiovei şi toţi românii în general, să iasă la vot poze

Primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu (PSD), a declarat, joi, în cadrul unei conferinţe de presă, că Traian Băsescu trebuie să plece dela Cotroceni după tot răul pe care l-a făcut României ca preşedinte al ţării.

Muşamalizarea dosarelor în care Traian Băsescu era acuzat de spălare de bani sau de dispariţia flotei, trimiterea Elenei Băsescu în Parlamentul European pentru a beneficia de o pensie de 5.000 de euro, Penthouse-ul de un milion de euro pe care fiica cea mare l-a achiziţionat din “venituri proprii” şi renovarea Vilei Dante din banii publici sunt doar câteva din motivele pentru care preşedintele suspendat al României trebuie să fie demis, a mai afirmat primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu.

“Traian Băsescu face tot ce poate ca să se pună la adăpost: în urmă cu ceva timp, domnul Daniel Morar a comandat o nouă expertiză în „Dosarul Flota”. De la 300 de milioane de dolari, cât era paguba în acest dosar, a ajuns astfel ca paguba să fie ZERO. Deci, practic, toată flota României dispare, iar prejudiciul pentru partea română nu există.

Mai mult, săptămâna trecută, tot lui Traian Băsescu, i-a fost închis un dosar pentru spălare de bani. Motivul este unul foarte simplu: dosarele respective s-au suspendat doar pe perioada cât Traian Băsescu este preşedinte. În momentul în care el nu mai este preşedinte, toate aceste dosare l-ar fi ajuns din urmă. El ar fi trebuit să se prezinte în faţa unei instanţe, să vedem dacă este vinovat sau nu.

Nu vor mai ajunge în faţa unei  instanţe, pentru că domnul Daniel Morar, pe care Uniunea Europeană îl vede ca pe un îngeraş, ca pe un iepuraş alb care se bate cu corupţii, i-a stabilit prejudiciul zero printr-o expertiză care este o ruşine. El se pregătea să se pună la adăpost, pentru că Vila Dante a fost pregătită special pentru Traian Băsescu, din bani publici.

După cum se ştie, un fost preşedinte de stat beneficiază de tot felul de drepturi, cum ar fi 75 la sută din indemnizaţia pe care a avut-o ca preşedinte; un alt drept este acela de a beneficia de pază şi protecţie, de un consilier şi un secretar şi, de asemenea, de o locuinţă de protocol. Iar pentru acest din urmă drept şi-a pregătit vila Dante, pe care au scos-o din circuitul caselor de protocol, intrând în coordonarea SPP-ului.

Nu ar fi vreo problemă că-şi pregătea o vilă. Problema este că din bani publici au fost făcute toate reparaţiile la această vilă. Altfel spus, statul român, care a suportat tăieri de pensii, de salarii, închideri de şcoli sau de spitale, a mai suportat şi toana domnului preşedinte, aceea de a avea o vilă pusă la punct. Dacă nu va fi demis de popor, ar trebui să mai stăm cu el încă doi ani de zile. Ei bine, dacă va fi însă demis, el îşi pierde toate aceste drepturi.

Conform Legii 406/2001, preşedintele care va fi demis prin referendum nu beneficiază de niciun drept. Şi de aici toată bătălia lui Traian Băsescu. Dar toate neamurile lui sunt puse la adăpost: domnişoara Eba, care acum este parlamentar european, va beneficia de o pensie de 5.000 de euro când va ajunge la bătrâneţe. Având un mandat complet, această domnişoară va trăi de 400 de ori mai bine decât orice alt pensionar din România. Cea de-a doua fiică este, de asemenea, pusă la adăpost: are un Pent-house de peste un milion de euro.

În plus, Traian Băsescu, când era primar al Capitalei, şi-a semnat, cu propria mânuţă, o locuinţa pentru cetăţeanul Traian Băsescu. Deci această familie este totalmente pusă la adăpost, iar acum vrea să-şi conserve toate aceste drepturi şi altele suplimentare. Deci, eu invit populaţia Craiovei şi toţi românii în general, să iasă la vot. Au şi ei prilejul să se mai răcorească pe căldurile astea”, a declarat primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu.

BIROUL DE PRESĂ