Olguţa: RAT Craiova – fabrică de tramvaie – VIDEO

olguta vasilescugogarat craiova 3 Olguţa: RAT Craiova   fabrică de tramvaie   VIDEO poze

Regia municipală de transport ar putea ansambla în viitor tramvaie modernizate, graţie unui proiect finanţat din fonduri europene depus de unitate. 

Proiectul, pentru care RAT Craiova aşteaptă finanţare europeană prin POS CCE (creşterea competitivităţii economice) ar urma să aducă investiţii de câteva milioane de euro în curtea regiei craiovene, asociată în acest scop cu francezii de la ONERA şi cu un inginer craiovean, care contribuie la succesul operaţiunii cu un brevet de invenţie “de-a dreptul revoluţionar”, după cum a asigurat directorul RAT, Alin Goga.

Boghiul cu înălţime variabilă imaginat de Valentin Neluşel ar urma să repezinte altenativa cea mai ieftină pentru a aduce tramvaiele din Craiova sau de aiurea să se conformeze noilor directive ale UE în privinţa facilitării accesului în mijloacele de transport pentru persoanele cu handicap.

Proiectul depus de craioveni a fost acceptat de autorităţile din domeniu şi are printre obiective crearea unui centru de cercetare şi mentenată avansată la RAT, precum şi reabilitarea şi dotarea halelor regiei, unde se va efectua ansamblarea finală a tramvaielor modernizate cu sistemul brevetat de inginerul craiovean.

„Sinceră să fiu am avut reţineri în momentul în care domnul Goga mi-a prezentat această idee. Într-o vreme în care toată lumea externalizează şi privatizează, să ne-a apucăm noi, o entitate de stat să demarăm o activitate de producţie şi să concurăm privaţii mi s-a părut un plan cam ambiţios, dar am riscat cu acest proiect şi suntem foarte  optimişti cu privire la punerea lui în pratică. Am luat 78 de puncte la ecaluare, ne-am bătut cu foarte multe oraşe din România, dar al nostru e cel mai bun. După ce am semnat, l-am mai chemat pe directorul Alin Goga de vreo câteva ori ca să-l întreb dacă e sigur în ce m-am băgat. Eu zic însă că va fi un tramvai de excepţie pe care îl vom face aici. Rapid ne vom alege şi cu dotări, dar şi cu hale modernizate la RAT”, a declarat primarul Olguţa Vasilescu.