Olguța „despre morți numai de bine” Vasilescu: Defunctul guvern Câțu, zero lei pentru Craiova!

IMG 20211007 111759 Olguța „despre morți numai de bine” Vasilescu: Defunctul guvern Câțu, zero lei pentru Craiova! poze

Exif_JPEG_420

Primarul Craiovei a ieșit la rampă cu acuzații la adresat Guvernului Câțu, recent destituit prin moțiune de cenzură, acuzând modul de alocare a banilor către unitățile administrative din țară și anunțând plângeri penale pentru premierul demis și cosemnatarii actelor de dstribuire a fondurilor guvernamentale.

„Defunctul Guvern Cîțu, în ultima hotărâre de guvern pe care a adoptat-o a alocat fonduri pentru unitățile administrativ teritoriale. Pentur Craiova a alocat zero lei. Banii au fost folosiți practic pentru a-i răsplăti pe primarii care l-au susținut la congres, pentru că majoritatea covârșitoare sunt îndreptați spre localități conduse de liberali, motiv pentru care vom sesiza organele în drept și vom face inclusiv plângeri penale pentru abuz în serviciu împotriva tuturor celor care au semnat aceste acte. Este un mod prin care sunt pedepsiți iarăși cetățenii Craiovei că n-au votat așa cum trebuie. Mai mult, sume care erau obligația guvernului să le asigure, nu ne-au fost alocate, fie că e vorba despre persoanele defavorizate, de subvenția pentru transportul elevilor sau despre alocările pentru instituțiile de cultură. Pot să vă spun, cu titlu de exemplu, că numai Filarmonica din Cluj a primit mai mulți bani decât toate instituțiile noastre de cultură la un loc. O să fim în situația de a nu putea plăti persoanele defavorifate, o să avem o rectificare bugetară prin care o să luăm banii de la investiții pentru a acoperi aceste găuri. Mai ales că o să fim nevoiți să ținem 3 milioane de euro blocate într-un cont de garanție pentru Complexul Energetic, care ne-a anunțat că, altfel, de la 1 noiembrie, craiovenii nu vor mai primi apă caldă și căldură”, a spus Lia Olguța Vasilescu.