OCPI Dolj – în top. Directorul Mihai CILIBIU – reconfirmă.

 

cilibiu ocpi dolj 2 OCPI Dolj – în top. Directorul Mihai CILIBIU – reconfirmă. poze

Printr-o mobilizare exemplară a colectivului O.C.P.I.Dolj, la conducerea căruia a revenit domnul director Mihai CILIBIU, județul Dolj și-a recăpătat locul fruntaș în ierarhia națională, fiind județul cu cele mai multe contracte de prestări servicii încheiate la nivel național în cadrul Programului Național de Cadastru și Carte Funciară (PNCCF)pentru perioada 2017-2019.

Astfel, din 105 U.A.T.-uri eligibile, un număr de 103 primari au încheiat contractele de prestări serviciinecesare realizării cadastrului gratuit pentru cetățeni, fiind angrenați 30 de prestatori, persoane fizice și juridice autorizate în domeniul cadastrului.

În județul Dolj, valoarea totală a acestor contracte de prestări servicii este de 12.403.825 lei, sumă necesară pentru înregistrarea unui număr de 210.414 imobile, pentru o suprafață de 281.370 ha.

La prioritizarea sectoarelor cadastrale în care vor începe lucrările din cadrul PNCCF, primăriile trebuie să aibă în vedere acele sectoare care cuprind terenuri aferente proiectelor de infrastructură de interes naţional și terenuri agricole subvenționate de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA).

Ca noutate a programului, bugetul este multianual, ceea ce înseamnă că dacă lucrările nu finalizează până la sfârșitul anului, sumele alocate nu se vor pierde.

PNCCF se va derula până în anul 2023, obiectivul principal fiind înregistrarea gratuită a tuturor imobilelor din România în sistemul integrat de cadastru și carte funciară.

 

Situația U.A.T.-urilor în care se derulează PNCCF este disponibilă la următorul link:            https://www.ancpi.ro/images/Situatia_contracte_servicii_11092017.pdf

 

12.09.2017