Oana Bică: ”Hai la hora oltenească!”, spectacol pe 27 februarie

oana bica3 Oana Bică:  ”Hai la hora oltenească!”, spectacol pe 27 februarie poze

Managerul Ansamblului Folcloric “Maria Tănase”, Oana Bică, pregăteşte o nouă surpriză pentru craioveni. Pe data de 27 februarie 2013, la Teatrul Naţional ”Marin Sorescu”, din Bănie, se va desfăşura spectacolul ”Hai la hora olteneasca!”. Iubitorii de muzică populară vor avea ocazia să-i asculte pe îndrăgiţii cântăreţi: Mariana Ionescu Căpitănescu, Niculina Stoican, Petrică Miţu Stoian, Marius Măgureanu, Filuţa Bogdan, Lavinia Bîrsoghe, Liliana Popa, Marcela Fota, Mirela Zisu, Liviu Dică, Cristian Bănăţeanu, Manuela Motocu, Aneta Şişu şi Marcu Nicolici. Acompaniamentul va fi asigurat de orchestra Anslamblului “Maria Tănase”, condusă de maestrul dirijor, Nicu Creţu, în timp ce coregrafia este semnată de maestrul Ionel Garoafa.

” Spectacolul va fi prezentat de către Văru’ Sandel, un actor care este pe gustul oltenilor. În ceea ce priveşte biletele, acestea vor putea fi cumpărate de la agenţia de bilete a Teatrului Naţional ”Marin Sorescu”, dar şi de la sediul Ansamblului ”Maria Tanase”,  situat în Str. Crişului, nr. 9.