Noul sediu al ADR SV Oltenia – inaugurat (video)

inaugurare adr oltenia Noul sediu al ADR SV Oltenia   inaugurat (video) poze
Agenţia de Dezvoltare Regională SV Oltenia şi-a inaugurat ieri oficial noul sediu, după un deceniu de stat în gazdă la Prefectură.

La ceremonia organizată ieri de ADR SV Oltenia au luat parte Ion Prioteasa, şeful CJ Dolj, unul dintre “investitorii” care au contribuit la amenajarea sediului agenţiei, precum şi viceprimarul Mărinică Dincă, primăria Craiova ajutând  printre altele cu sistematizarea şi refacerea perimetrului care înconjoară imobilul.

sediu adr Noul sediu al ADR SV Oltenia   inaugurat (video) poze

Sediul ADR se află pe strada Săvineşti, la doi paşi de primărie, iar costul amenajării se ridică în total la aproximativ un milion de euro, potrivit directoarei ADR SV Oltenia, Marinela Bogheanu. Cea mai mare parte din sumă, peste 600.000 de euro au fost bani alocaţi de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului pentru achiziţia imobilului.

marinica prioteasa bogheanu Noul sediu al ADR SV Oltenia   inaugurat (video) poze

„Reabilitarea a durat foarte puţin şi am reuşit să ne mutăm în luna februarie. Am extins clădirea cu încă un etaj, dar am păstrat elementele arhitecturale existente”, a precizat Marilena Bogheanu. Arhitecţii şi constructorii au încercat să păstreze caracteristicile arhitecturale ale clădirii vechi de mai bie de şase decenii, aceasta fiind construită la epoca respectivă ca un soi de “multifuncţional”, cu pivniţă pentru negoţul de vinuri la subsol, cinematograf la demisol, magazine la parter şi apartamente de locuit la etaj. ADR SV Oltenia încheie astfel, oficial, deceniul în care a funcţionat fără un sediu propriu, funcţionarii agenţiei desfăşurându-şi activitatea anterior în câteva birouri puse la dispoziţie de Prefectura Dolj în Palatul Administrativ din Craiova.