Nicu-Daniel  Țeligrădeanu, candidatul PSD pentru dezvoltarea comunei Murgași: Cu siguranță, continuăm împreună! 

 

Primar candidat Nicu Daniel  Țeligrădeanu, candidatul PSD pentru dezvoltarea comunei Murgași:  Cu siguranță, continuăm împreună!  poze

Comuna Murgași leagă Doljul de județele Vâlcea, Gorj și Olt. Este o comună frumoasă, o localitate în care s-a investit mult în ultimii ani. Nu a fost deloc ușor, însă cu sprijinul autorităților județene, cu sprijinul echipei locale, dar și al oamenilor, comuna Murgași a făcut pași importanți spre dezvoltare. 

”Ne-am confruntat, împreună, cu o serie de provocări: probleme de natură financiară, necesitatea executării unor lucrări edilitar – gospodărești, întocmirea unor proiecte de investiții pentru dezvoltarea comunei, depășirea consecințelor unor fenomene meteorologice extreme și, nu în ultimul rând, situația generată, la nivelul întregii planete, de către pandemie. Vă asigur că m-am străduit să răspund cât mai bine așteptărilor dumneavoastră, să asigur funcționarea, în cele mai bune condiții posibile, a Primăriei, iar Comuna Murgași să fie acel loc “ACASĂ” de care să fim din ce în ce mai mândri!”, a declarat primarul comunei Murgași, Nicu-Daniel  Țeligrădeanu candidatul PSD pentru primăria comunei. 

O povară grea a fost la începutul mandatului, achitarea datoriilor acumulate de Primaria Comunei Murgasi în perioada 2009-2016, în suma totală de 1.100.000 lei. Sumele au fost achitate in perioada ianuarie 2017 – noiembrie 2018, primul buget local de venituri si cheltuieli negrevat de executari silite a fost cel din anul 2019. 

Au continuat apoi proiecte de infrastructură, modernizarea (asfaltarea) drumului județean DJ 643A în satul Balota de Sus – un tronson de 3,00 km – valoarea lucrărilor 3.500.000 lei. Reabilitarea prin pietruire și montare de podețe de subtraversare a drumului județean DJ 643A, în anul 2016, pe toata porțiunea nemodernizată de 10,700 km, lucrări de mărire a amprizei drumului, prin lărgirea părții carosabile și săparea șanțurilor aferente, de scurgere a apei pluviale, pe un tronson de 2 km.

”Proiecte au fost multe implementate în Murgași, fiecare cu importanța lui, fie că a fost vorba de eliminarea zonei care prezenta risc de alunecare a benzii carosabile pe drumul județean DJ 643A, satul Balota de Jos (in vecinatatea Primariei), de modernizarea iluminatului public stradal, prin înlocuirea lămpilor vechi de iluminat, existente și montarea de corpuri de iluminat cu LED, pe fiecare stâlp de susținere a rețelei electrice, pe drumul județean și toate strazile comunei. Reabilitarea forajelor și echipamentelor aferente puturilor de la gospodariile de apă din satele Rupturile si Balota de Jos, pentru eliminarea întreruperilor repetate și îndelungate iî furnizarea apei către populație”,

a completat candidatul PSD. 

În comuna Murgași au fost construite poduri și podețe, unele dintre ele distruse de-a lungul anilor de inundații. Primăria a achiziționat tractoare, dar și utilaje necesare, atât în perioada verii, cât și utilaje vitale în perioada iernii pentru degajarea zăpezii. Sume importante au fost alocate și pentru pietruirea, în etape, a multor străzi din satele comunei.  

Au fost demarate procedeele pregătirii părții carosabile a drumului județean DJ 643A, de la limita drumului modernizat în anul 2019 până la intrarea în satul Velești, în vederea asfaltării din acest an. A fost întocmit studiul de fezabilitate, dar și studii de teren, expertiza tehnică și proiectul tehnic pentru investiția de reparare și  modernizare a Dispensarului Medical Murgași. Lucrările au fost asigurate integral de la bugetul local, în anul 2020. Au fost elaborate Studiul de fezabilitate, studiile de teren, expertiza tehnica pentru reabilitarea fostului Cămin Cultural Murgași pentru Centru social-medical, sat Murgasi. Valoarea lucrărilor și dotărilor centrului  se ridică la 2.400.000 lei. De asemenea, au fost întocmite, în anul 2019, toate documentațiile necesare, inclusiv proiectul tehnic, pentru “Modernizare infrastructură rutieră în comuna Murgași”, în vederea modernizării (asfaltării) a 9,428 km strazi, cu podețe de acces, șanțuri betonate. Cererea de finanțare a fost depusă la Comisia Națională de Prognoză pentru a fi finanțate lucrările prin Fondul de Dezvoltare și Investiții, în luna iunie 2019.

”Sunt multe proiecte de a căror implementare depinde dezvoltarea localității și pe care eu am convingerea fermă, voința și capacitatea de a le pune în practică cu responsabilitate. Cu speranța că nu v-am dezamăgit, vă adresez rugămintea de a cântări foarte bine atunci când veți acorda votul unui candidat care va avea oportunitatea de a atrage și de a gestiona fonduri europene începând cu anul 2021. Ca om care respectă și apreciază cetățenii pe care i-a reprezentat, mă aștept să votați pentru viitorul dumneavoastră, al copiilor și nepoților, iar candidatul ales să fie cel care să se dedice îndeplinirii acestui obiectiv. Consider că obținerea unui mandat de primar trebuie să fie un mijloc de a face lucruri bune pentru comunitate și nu un SCOP de a ocupa o funcție! Vă mulțumesc pentru încrederea acordată!

Pe data de 27 septembrie 2020, numai DUMNEAVOASTRĂ aveți PUTEREA de a decide dacă vom CONTINUA ÎMPREUNĂ!”,

a mai spus Nicu-Daniel  Țeligrădeanu. 

 

.Comandat de Partidul Social Democrat – Organizația Județeană DOLJ
– Executat de SC Oltenasul Press SRL – portal/ziar: www.oltenasul.ro – CUI Mandatar Financiar: 21200019