Muzeul Olteniei: Festivalul Naţional al Tradiţiilor în cadrul Zilelor Craiovei

 

Cu sprijinul Consiliului Judeţean Dolj şi în parteneriat cu Primăria Municipiului Craiova, Muzeul Olteniei Craiova, Secţia de Etnografie, în colaborare cu Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj, organizează în perioada 27 – 29 mai 2014, în cadrul Zilelor Craiovei, Festivalul Naţional al Tradiţiilor.

Această reuniune complexă a expresiilor folclorice româneşti, ilustrată în aer liber, în Parcul „Sf. Dumitru” şi împrejurul Casei Băniei (Secţia de Etnografie), va cuprinde o expoziţie de artă populară tradiţională cu vânzare în care vor putea fi admirate obiecte de ceramică, sculptură în lemn, icoane, port popular, ţesături, sticlă, instrumente muzicale, obiecte din os etc. În acelaşi cadru, gastronomia tradiţională va fi reprezentată prin dulceţuri, prăjituri, afumături, brânzeturi, sucuri, miere, ulei. Pe o scenă amplasată în acelaşi spaţiu, ansambluri folclorice, solişti şi rapsozi populari vor prezenta publicului larg valorile muzicale şi coregrafice ale folclorului românesc.

 

afis festival etnografie Muzeul Olteniei: Festivalul Naţional al Tradiţiilor în cadrul Zilelor Craiovei poze

Programul manifestării este următorul: 

Marţi, 27 mai 2014, ora 11:00 va avea loc deschiderea oficială a manifestării.

Marţi, 27 mai 2014,

Expoziţie în aer liber cu vânzare

orele 10:00-20:00

Spectacole folclorice

orele 11:00-14:00; 16:00-18:00

  • Fanfara “Trâmbiţaşii Domnului” – Desa, Dolj
  • Ansamblul ”Elefteria” – Comunitatea Elenă, Calafat, Dolj
  • Ansamblul ”Altița” – Căminul Cultural Maglavit, Dolj
  • Ansamblul ”Doina Mischiului” – Căminul Cultural Mischii, Dolj
  • Ceata lui Streaşă – comuna Melineşti, Dolj
  • Rapsozii populari: Valentina Simion (voce), Viorel Rădoi (voce) – Pielești, Dolj
  • Soliştii vocali: Lavinia Bârsoghe, Manuela Motocea

 

 

 

Miercuri, 28 mai 2014

Expoziţie în aer liber cu vânzare

orele 10:00-20:00

Spectacole folclorice

            orele 11:00-14:00; 16:00-18:00

  • Gelu Voicu şi Taraful „Burnasul”
  • Taraful lui Constantin Lătărețu, Lelești, Gorj
  • Ansamblul ”Romanați” din Caracal, Olt
  • Grupul vocal ”Oltenași cu oltencuțe” al Palatului Copiilor din Drobeta-Turnu Severin, Mehedinți
  • Ansamblul ”Alunelul” – Căminul Cultural Pielești
  • Rapsozii populari: Ion Crețeanu (cobză și voce), Marcel Boța (cobză și voce), Marius Gheorghe (caval și voce)
  • Solistă vocală: Zorina Bălan

 

Joi, 29 mai 2014

Expoziţie în aer liber cu vânzare

orele 10:00-17:00