Muzeul Olteniei Craiova: ”Euro Foto Art Partners”- Expoziție Internațională de artă fotografică la Craiova

invitatie2 Muzeul Olteniei Craiova: ”Euro Foto Art Partners”  Expoziție Internațională de artă fotografică la Craiova poze

Muzeul Olteniei din Craiova găzduiește, în perioada 3-23 februarie 2017, în Sala „Ștefan Ciuceanu” (str. Madona Dudu nr. 14), expoziția internațională de artă fotografică  – ”Euro Foto Art Partners”, eveniment organizat în cadrul ediției a V-a a Festivalului Internațional de Fotografie ”Carol Pop de Szathmári – Szathmári Pap Károly”, organizat de Asociația Internațională ”Euro Foto Art”, sub patronajul Ministerului Culturii.

La Craiova, va fi expusă o selecție de 80 de fotografii din cele 160 de fotografii alb-negru și color  expuse in premiera  la Oradea in luna decembrie 2016.

Este de remarcat faptul că fiecare organizație parteneră a Asociației Internaționale ”Euro Foto Art” a fost invitată să participe doar cu o colecție de 5 imagini reprezentative. Prin tradiție, in fiecare an organizatorii manifestării au ca si  invitat de onoare câte o organizație parteneră. În acest an invitații de onoare sunt membrii Clubului Fotografic ”Nufărul” din Oradea, fotoclub  care în acest an a  aniversat 40 de ani de existență.

Afis EuroFotoArt Muzeul Olteniei Craiova: ”Euro Foto Art Partners”  Expoziție Internațională de artă fotografică la Craiova poze

În cadrul expoziției internaționale vor fi expune imaginile artiștilor fotografi din organizațiile partenere din Europa din Cehia, Croația, Serbia, Slovacia, România, Federația Rusă, Ucraina și Ungaria. Din Asia vor fi expuse imaginile artiștilor fotografi din China și Japonia.

Din România, în cadrul expoziției internaționale, sunt prezenți cu creațiile lor artiști fotografi din fotocluburile partenere: ”Stars” din Cluj Napoca, ”Helios” Marghita, ”Marx József” Târgu Mureș, Grupul Fotografic ”Târgoviște”, ”Foto Studio Iris” Gheorgheni, ”Dunărea de Jos” Galați, ”Vasile Vénig László” Carei, Asociația ”Bucureștiul meu drag” București, ”Alutus” Slatina (Olt), ”CloseUp” București, ”Floarea de Colț” Râmnicu Vâlcea, ”Prisma” Miercurea Ciuc, ”EKE Kolozsvár” Cluj Napoca, Clubul de Fotografie a Medicilor București, ”Calderon” București și ”Mircea Faria” din Craiova.

Publicul amator de fotografie va putea descoperi în cadrul acestei expoziții internaționale o serie de genuri consacrate ale artei fotografice: portrete, eseuri, nuduri, socio-fotografii, arhitecturale, peisaje și umoristice. Este o expoziție care vorbește despre prietenie, pasiune si universalitatea limbajului fotografic, pregătită si oferita publicului craiovean de către membrii Fotoclubului „Mircea Faria”, o expoziție care sparge gheața la finalul acestei ierni geroase  a anului 2017, deschizând sezonul expozițiilor de fotografie la Muzeul Olteniei.

Vernisajul expoziției va avea loc vineri  3 februarie 2017, la ora 17:00, la Craiova,  Muzeul Olteniei,  Sala „Ștefan Ciuceanu”.

Expoziția internațională de arta fotografica  organizată la Craiova  în parteneriat cu Muzeul Olteniei din Craiova și  Fotoclubul ”Mircea Faria”  va rămâne la dispoziția publicului craiovean până la data de 23 februarie 2017.