Muzeul de Artă Craiova: Centrul „Constantin Brâncuși” va fi deschis vizitatorilor de miercuri până duminică, între orele 10:00 și 22:00. Accesul este gratuit

Noi spunem că așa arată un început frumos și plin de promisiuni! Un eveniment ce a generat efervescență în centrul Craiovei, aseară, a fost inaugurarea Centrului „Constantin Brâncuși”, o construcție proiectată și urmând a fi gestionată în scopuri exclusiv culturale.

Muzeul de Artă Craiova își va extinde astfel aria proiectelor legate de opera sculptorului român, în particular și de arta contemporană, în general.
Centrul găzduiește momentan o expunere informativă despre parcursul artistic al lui Constantin Brâncuși, însoțit și de date importante din punct de vedere biografic, conceptul aparținându-i doamnei Doina Lemny, cercetător-muzeograf la Centrul Pompidou, din Paris, specialistul român cel mai avizat, actualmente, în privința creației brâncușiene. Sunt expuse, de asemenea, documente din arhiva V. G. Paleolog, primul biograf și comentator al operei lui Brâncuși, fond documentar donat de curând Muzeului de Artă Craiova, de către nepotul acestuia, Andrei Paleolog. Și tot ca un memento al proiectului pe care acesta îl inițiase în 1972, acela de a realiza un „memorial” Brâncuși la Craiova, au fost recondinționate și instalate în expunere grinzile din lemn, recuperate în urma demolării atelierelor lui Brâncuși din Impasse Ronsin. Informația este prezentată publicului prin intermediul textului și imaginilor – fotografie și film -, iar lucrările Brâncuși aflate în colecția Muzeului de Artă Craiova, pot fi vizualizate sub forma unor proiecții 3D.
Centrul „Constantin Brâncuși” va fi deschis vizitatorilor de miercuri până duminică, între orele 10:00 și 22:00. Accesul este gratuit