Mogoş: Investiţiile din Dolj, sabotate de creşterea “prostească” a TVA

m prezidiu cj2 Mogoş: Investiţiile din Dolj, sabotate de creşterea prostească a TVA poze

Vicepreşedintele economic al Consiliului Judeţean Dolj, Dan Mogoş, spune că majorarea TVA afectează investiţiile dezvoltate de primari şi de CJ.
“În ultimele două săptămâni, m-am întâlnit cu tot mai mulţi primari, care sunt puşi în imposibilitatea de a implementa proiectele câştigate pe Măsura 322. Aceste proiecte gravitează în jurul cifrei de 2,5 milioane de euro, fără TVA, taxă pe care trebuie s-o suporte primăriile şi care acum a crescut la 24 la sută”, a declarat Mogoş.
Acesta spune că prin majorarea “prostească” a TVA, autorităţile locale au de-a face cu o “frână majoră” a investiţiilor pe care le derulează. “Tragem un semnal de alarmă şi considerăm că prin creşterea prostească a TVA nu se face decât să se pună o frână majoră tuturor investiţiilor”, a declarat Dan Mogoş. El apreciază că primăriile ce derulează proiecte cu finanţare europeană ar putea fi scutite de la plata TVA. “Scutirea de TVA ar reduce presiunea pe administraţiile locale, întrucât, până să li se ramburseze banii, primăriile trebuie să acopere acest TVA, care reprezintă o povară foarte mare. Proiectele sunt practic boicotate prin lipsa unor măsuri care pot fi aplicate de Guvern”, a explicat vicepreşedintele CJ Dolj.
Mogoş susţine că inclusiv bugetul judeţului este afectat de majorarea TVA cu aproximativ 50 de miliarde de lei vechi, bani care reprezintă, în mare măsură, cofinanţări pentru proiectele europene aflate în derulare. Vicepreşedintele pe probleme economice al CJ consideră că o altă soluţie ar fi ca Guvernul să revină “cât mai repede” la TVA de 19 la sută. Potrivit lui Mogoş pentru şapte proiecte “majore” cu bani europeni, pe care CJ Dolj le are în derulare, instituţia ar trebui să plătească 4,4 milioane lei noi, numai TVA. Acestea sunt: reabilitarea şi modernizarea DJ 606 Craiova – limita judeţului Mehedinţi; reabilitarea şi modernizarea DJ 652 Lăcriţa – Ghindeni; reabilitarea şi modernizarea DJ 561 Segarcea – Cârna; reabilitarea Palatului “Jean Mihail”;    reabilitarea Secţiei de Istorie-Arheologie a Muzeului de Istorie “Oltenia”; reabilitarea şi echiparea Ambulatoriului Spitalului Judeţean de Urgenţă Craiova; reabilitarea căii de acces spre PTF Bechet – Oreahovo