Mitropolitul Olteniei va conferenţia luni la Târgu Jiu, în cadrul serilor “Filocalia”

IPS Irineu Mitropolitul Olteniei Mitropolitul Olteniei va conferenţia luni la Târgu Jiu, în cadrul serilor “Filocalia” poze

Asociaţia Studenţilor Creştin – Ortodocşi Români, (ASCOR), filiala „Sfântul Irodion de la Lainici” Târgu Jiu, organizează în perioada 26 – 28 noiembrie evenimentul religios „Filocalia”, ediţia XX, care va fi găzduit de Casa Armatei, începând cu ora 18.00. Cu acest prilej, în prima zi a manifestării, luni, 26 noiembrie, este invitat să rostească un cuvânt de învăţătură Înalt Preasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei. Marţi, 27 noiembrie, Preasfinţitul Emilian Lovişteanul, Episcop – vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, va susţine o conferinţă având ca temă „Iubirea faţă de oameni şi iubirea faţă de Dumnezeu”. Seria conferinţelor va fi încheiată miercuri de Preasfinţitul Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor, care le va vorbi celor prezenţi despre „Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României”. Parteneri la organizarea serilor „Filocalia” sunt Consiliul Judeţean Gorj, Şcoala Populară de Arte Târgu Jiu, Casa Armatei, Protopopiatele Târgu Jiu Nord şi Târgu Jiu Sud. Participarea la aceste întâlniri este deschisă tuturor doritorilor, accesul fiind liber.