Mitropolitul Olteniei a slujit la Mănăstirea Dealu Mare

Manastirea Dealu Mare Mitropolitul Olteniei a slujit la Mănăstirea Dealu Mare poze

Ieri, 16 martie, în cea de-a doua duminică a Postului Sfintelor Pasti, Mănăstirea Dealu Mare din judeţul Gorj a primit vizita Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, care a săvârşit Sfânta Liturghie la altarul sfântului aşezământ monahal, înconjurat de un sobor de preoţi si diaconi.

 

Manastirea Dealu Mare 2 Mitropolitul Olteniei a slujit la Mănăstirea Dealu Mare poze

În cuvântul de învăţătură rostit cu acest prilej, Mitropolitul Olteniei a tâlcuit pericopa evanghelică duminicală ce relatează despre minunea vindecării slăbănogului din Capernaum şi a subliniat semnificaţia teologică a cinstirii Sfântului Grigorie Palama în această zi. „Sfântul Grigorie Palama este părintele făcător de minuni, Sfântul care ne învaţă pe toţi cum să ne curăţim viaţa pentru a ajunge la lumina cea neînserată, la Împărăţia Cerurilor. Cinstirea lui este aşezată de Biserica noastră în duminica a doua a Postului Sfintelor Paşti, tocmai pentru a scoate în relief valoarea şi efectele postului. Valoarea, pentru că postul este rânduit şi poruncit de însuşi Dumnezeu. Iar efectele, pentru că postul este cel care aduce vindecare, aduce curăţie interioară şi binecuvântarea lui Dumnezeu”, a spus IPS Irineu.

 

 

Mănăstirea Dealu Mare se află situată în localitatea gorjeană Borăscu,la circa 65 km de municipiul Târgu Jiu. Aşezământul monahal este aşezat în vârful Dealului Mare, de unde şi denumirea, fiind ridicat în anul 1865 de către Constantin Săvoiu, membru al Divanului ad-hoc de la 1859. Mânăstirea a fost desfiinţată în anul 1959 şi reînfiinţată în 1992, în prezent funcţionând ca obşte de maici. Hramurile sfântului lăcaş monahal sunt: Adormirea Maicii Domnului şi Sfinţii Împărăţi Constantin şi Elena.