Mitropolia Olteniei a lansat lucrarea “Sfântul Ierarh Calinic – iubirea şi dăruirea Olteniei”

eveniment 2 phixr Mitropolia Olteniei a lansat lucrarea “Sfântul Ierarh Calinic – iubirea şi dăruirea Olteniei” poze

Editura „Mitropolia Olteniei” a lansat ieri ( luni, 7 octombrie), la Biblioteca Judeţeană din Râmnicu Vâlcea, cea mai recentă lucrare, intitulată generic „Sfântul Ierarh Calinic – iubirea şi dăruirea Olteniei”. Evenimentul s-a bucurat de prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, şi a Preasfinţitului Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului. Evenimentul a reunit peste o sută de râmniceni, preoţi, monahi şi monahii şi numeroşi credincioşi din toate părţile Arhiepiscopiei.

eveniment 4 phixr Mitropolia Olteniei a lansat lucrarea “Sfântul Ierarh Calinic – iubirea şi dăruirea Olteniei” poze
În cadrul întâlnirii, cei doi arhierei olteni au vorbit despre viaţa, activitatea şi minunile Sfântului Ierarh Calinic, Episcopul Râmnicului Noul Severin, Ocrotitorul Olteniei. Prezentarea generală a lucrării „Sfântul Ierarh Calinic – iubirea şi dăruirea Olteniei” a fost făcută de către pr. Adrian Boldişor, Directorul Editurii „Mitropoliei Olteniei”. Pe întreg parcursul întâlnirii, pr. Marius Resceanu, a comentat principalele coordonate ale filmului închinat Sfântului Calinic, introducând invitaţii în atmosfera propice discuţiei.

„Toate acestea s-au făcut din ajutorul Sfântului Calinic”
Valoarea şi importanţa lucrării a fost cântărită de IPS Părinte Irineu şi de PS Părinte Emilian Lovişteanul, care au apreciat în special calitatea grafică a expunerii, precum şi ancadramentul cu totul special al elaborării generale. „Ori de câte ori ne aducem aminte de Sfântul Ierarh Calinic, simţim prezenţa lui. Prin ceea ce a realizat editura noastră cu o mare bucurie şi în acelaşi timp cu un devotament impresionant, gândind întru totul această lucrare, a arătat că a face ceva se raportează mai întâi la suflet. Toţi cei care s-au ostenit la împlinirea acestui lucru, în frunte cu maica Miriam, au fost ocrotiţi şi întăriţi de Sfântul Ierarh Calinic, el fiind acela care ne-a dat posibilitatea să ducem totul până la capăt. Toate acestea s-au făcut din ajutorul sfântului şi noi am considerat o mare binecuvântare că el, după 162 de ani, a venit din nou în Oltenia pe care a păstorit-o şi de care s-a îngrijit. Ceea ce s-a făcut aici este numai o mică parte a operei sale, aceasta fiind cu mult mai mare şi mai bogată”, a spus IPS Părinte. La rândul său, PS Părinte Emilian a ţinut să sublinieze continuitatea de slujire arhierească, existentă peste veacuri în pământul Olteniei. „Ne bucurăm că anul acesta se împlinesc 200 de ani de la hirotonia Sfântului Calinic întru preot, în anul 1813 fiind hirotonit ieromonah la Cernica. Iată că această lucrare vine să întregească bucuria noastră duhovnicească, pentru că noi iubim sfinţii şi îndeosebi sfinţii români şi locurile unde au trăit. IPS Părinte Mitropolit ne-a făcut o bucurie, aducând anul trecut în eparhia noastră moaştele Sfântului Ierarh Calinic. El a lăsat în Biserica Olteniei o mulţime de minuni şi fapte vrednice de amintire pe care le avem astăzi ca mărturie despre viaţa şi activitatea sa. Aşa se face că Sfântul Calinic, chiar dacă s-a mutat la ceruri, este prezent printre noi. În această frumoasă lucrare se vede că şi lucrează prin noi şi face minuni în mijlocul nostru”. Totodată, PS Părinte Emilian l-a felicitat pe IPS Părinte Irineu pentru împlinirea a 22 de ani de arhierie, fiind hirotonit ca Episcop-vicar de Râmnic la data de 6 octombrie 1991.
Tipărită la Editura Mitropoliei Olteniei, apariţia editorială a fost realizată de un colectiv redacţional din cadrul Arhiepiscopiei Craiovei, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Irineu. Elementele ce întregesc această carte sunt documente şi scrieri raportate la viaţa şi activitatea Sfântului Ierarh Calinic, alături de un film pe suport electronic, sub formă de stick, ce oglindesc trecutul şi prezentul Sfântului Ierarh în viaţa Bisericii Ortodoxe Române şi a Bisericii din Oltenia.