Mitrică s-a mutat la Minister, Prioteasa îi “retrage tricoul” la CJ

m alin mitrica Mitrică s a mutat la Minister, Prioteasa îi retrage tricoul la CJ poze

Administratorul public al judeţului, Alin Mitrică, a fost numit în funcţia de secretar de stat la Ministerul Fondurilor Europene. Şeful CJ Dolj spune că nu se grăbeşte să-i găsească înlocuitor. 

Preşedintele CJ Dolj şi al organizaţiei judeţene a PSD, Ion Prioteasa, nu şi-a ascuns satisfacţia pentru ascensiunea lui Alin Mitrică în conducerea ministerului, pe care o consideră o reuşită atât pentru ex-administratorul public al judeţului, cât şi pentru PSD Dolj.

„Alin Mitrică, colegul nostru, administrator public al judeţului, cel care mi-a fost alături aproape opt ani, pleacă pe un post deosebit de important la Bucureşti, ca secretar de stat la Ministerul Fondurilor Europene. Funcţia este foarte importantă, după părerea mea e la fel de importantă ca un post de ministru. Asta nu înseamnă că ne va da nouă pe uşa din dos banii Uniunii Europene, dar acolo va putea să îndrume primarii din judeţul Dolj şi o să avem o informaţie la timp. Sunt sigur că Alin Mitrică va şti ce are de făcut în această înaltă funcţie. Suntem foarte mândri că Organizaţia PSD Dolj a putut obţine o funcţie aşa importantă”, a declarat Ion Prioteasa.

Şeful CJ Dolj a mai precizat că postul de administrator public al judeţului îl va aştepta pe Alin Mitrică după ce îşi încheie activitatea la minister.

„Încă nu ne-am gândit cine va ocupa acest post, momentan este suspendat. Ca să fiu sincer, nici nu ne grăbim să angajăm pe altcineva. Şi dacă vom angaja pe cineva o vom face peste cel puțin o lună și va fi pe o perioadă determinată. Noi sperăm ca după ce își face treaba la minister Alin Mitrică să se întoarcă la Craiova”, a spus Prioteasa .