Miting bugetar de 1 iunie la Craiova

m miting ufl Miting bugetar de 1 iunie la Craiova poze

Greva pe termen nelimitat începe luni. Marţi va avea loc în Craiova o mare manifestaţie a bugetarilor din Învăţământ, Administraţie şi Sănătate, precizează un comunicat al sindicatului “Uniunea Forţa Legii”. 

La acţiunea de protest, organizată în ziua imediat următoare declanşării grevei generale, şi-au anunţat participarea sindicalişti din administraţia publică, învăţământ şi sănătate.

“Marti, 1 iunie 2010, Uniunea Forta Legii, impreuna cu Sanitas si sindicatele reprezentative din Invatamant organizeaza un miting de protest in Craiova impotriva reducerii salariilor bugetare. Actiunea se va desfasura intre orele 11.00 – 13.00, pe esplanada Teatrului National din Craiova.

Manifestarea va fi organizata si coordonata de Presedintele Uniunii Forta Legii, dl. Ringo Damureanu, impreuna cu Presedintele Sindicatului “Spiru Haret” Dolj, dl. Lungulescu Constantin, Presedintele FSLI Dolj, dl. Constantin Rada si Presedintele SANITAS Dolj, dna. Ileana Ionescu.

Scopul mitingului este protestul salariatilor  bugetari, membri de sindicat,  cu privire la reducerea salariilor cu 25% pe o perioada de 7 luni, anuntata de Presedintele Basescu in 6 mai a.c. Federatia noastra sindicala va continua sa organizeze actiuni sindicale de protest, oriunde membrii de sindicat vor dori sa-si manifeste nemultumirile si sa protesteze impotriva abuzurilor pe care actualul Guvern le face asupra lor.

Legea ne da dreptul sa le aratam guvernantilor ca suntem oameni si trebuie sa tina cont de noi! Fiti alaturi de colegii Dumneavoastra!”, se arată în comunicatul celor de la Forţa Legii.

SocialTwist Tell-a-FriendNo Tag