Mini-buget de criză pentru Dolj

m prioteasa aeroport Mini buget de criză pentru Dolj poze

Consiliul judeţean a aprobat bugetul pe 2011. Doljul a pierdut bani cu ghiotura. 

Administraţia judeţeană dispune în 2011 de 190 de milioane de lei noi, cu 40 la sută mai puţin ca anul trecut.

Micşorarea bugetului va avea un impact destul de serios asupra activităţii CJ, aleşii judeţeni fiind obligaţi să-şi regândească programul de investiţii, spune preşedintele CJ Dolj, Ion Prioteasa.

„Pe lângă faptul că bugetul pe care îl avem în acest an este mai mic cu 126 milioane lei decât în 2010, s-a schimbat şi legislaţia, iar din impozitele care ne reveneau până acum mai pierdem 54 milioane lei, bani care merg mai departe la bugetul consolidat al statului. La nivelul CJ Dolj am luat, în această situaţie, nişte măsuri mai speciale şi am hotărât ca cu banii pe care îi avem să acoperim mai întâi arieratele, apoi să finalizăm lucrările pe care le avem începute şi abia, la final, dacă ne mai rămâne ceva şi putem asigura finanţarea, se pune problema să începem noi lucrări. Acum, pentru prima dată legea vorbeşte şi despre primării în insolvenţă şi în ce condiţii îşi desfăşoară activitatea o primărie aflată într-o astfel de situaţie”, a declarat Ion Prioteasa.