Ultimele trei zile ale festivalului Mihai Viteazul de la Craiova au fost pline de evenimente organizate în centrul oraşului şi pe Hipodromul din Parcul Romanescu.
Week-endul dedicat domnitorului Unirii a debutat cu descinderea acestuia, în costum de paradă şi urmat de alai înveşmântat în straie de epocă, printre spectatorii adunaţi pe Unirii, la proiecţia filmului lui Sergiu Nicolaescu.
Seara de sâmbătă a fost dedicată punerii în scenă a bătăliei de la Călugăreni, de trupa de actori şi cascadori tocmită de primărie.
Până la debutul bătălieri, craiovenii şi-au făcut încălzirea cu muzică folclorică, cu Veta Biriş şi Nicolae Furdui Iancu.
Asistenţa a fost peste aşteptări la bătălia simulată de la Hipodrom, din estimările organizatorilor şi jandarmilor între 8000 şi 10.000 de persoane luând parte la eveniment.
Craiovenii s-au înghesuit în parc pentru plăcerea de-al vedea pe Sinan Paşa mâncând bătaie de la Mihai.
Bătălia a fost urmărită pe viu şi de edili, primarul Lia Olguţa Vasilescu şi prefectul Marius Deca aflându-se în tribune.
Actori de marcă, în frunte cu Ion Besoiu, cascadori şi zeci de figuranţi au dat în reluare, bătalia de la Călugăreni.
În oastea lui Mihai a intrat şi actorul Radu Pietreanu, cunoscut mai degrabă pentru rolurile din suita Vacanţa Mare, decât pentru cel de oştean.
Zilele Mihai Viteazul s-au încheiat cu carnavalul organizat duminică seara, în Piaţa numită după banul Craiovei din Centru.
Toată conducerea primăriei, de la primar şi viceprimari, până la consilierii locali şi directorii de regii craiovene a luat parte la eveniment, în costumaţie de epocă, furnizată de Teatrul Liric din Craiova.
Foarte frumos, sa mai facem asa ceva sa le aratam ardelenilor ca si la noi a existat istorie. Felictari primariei si organizatorilor.