Metropolitan Life și Junior Achievement lansează în România programul de educație financiară pentru elevi “Schimbăm vieți”

 

 Programul global “Schimbăm vieți” va ajuta peste 2.000 de elevi de clasa I și a II-a să dobândească noțiuni financiare elementare și să învețe să economisească.

  • Programul se desfășoară în perioada aprilie-mai în aproape 60 de școli din 10 orașe din România.

 

București, 15 aprilie 2015 – Peste 2.000 de elevi din clasele primare vor dobândi cunoștințe financiare valoroase în cadrul noului program educațional “Schimbăm vieți” dezvoltat de Junior Achievement (JA) România și Metropolitan Life, parte a grupului MetLife. Obiectivul principal al programului, derulat cu sprijinul MetLife Foundation,este acela de a fundamenta de la vârste fragede cunoștințe financiare care pot sprijini românii să ia decizii informate pe viitor, pentru o viață mai bună.

 

Alături de învățători și de voluntarii Metropolitan Life, mai bine de 2.000 de elevi din 60 de școli din București, Brașov, Constanța, Craiova, Galați, Iași, Oradea, Pitești, Ploiești și Timișoara au oportunitatea ca în perioada aprilie-mai să își însușească principii financiare de bază pentru înțelegerea activității economice. Programul “Schimbăm vieți” încurajează elevii să-și folosească imaginația și să caute soluții pentru diverse situații din viața de zi cu zi.

 

“Începem să conturăm planuri de viitor încă din perioada copilăriei. De aceea, este important să le insuflăm copiilor noștri direcția corectă pentru a deveni independenți financiar și să-i sprijinim, prin educație, să se dezvolte continuu. Metropolitan Life susține programul “Schimbăm Vieți” în România, cu sprijinul a peste 60 de colegi voluntari alături de care ne vom implica în desfășurarea lecțiilor, oferindu-le elevilor cunoștințe financiare care să îi ajute în deciziile viitoare”, a declarat Emilia Bunea, CEO Metropolitan Life.

 

Educația financiară trebuie să înceapă la o vârstă fragedă

 

Programul “Schimbăm vieți” este introdus în contextul rezultatelor unui studiu realizat de Wharton University of Pennsylvania în 20151, care relevă faptul că românii dispun de cunoștințe financiare reduse, prin comparație cu alte state analizate. Cercetarea a identificat, de asemenea, că școlile reprezintă un mediu propice pentru a transfera educație financiară.

 

În cadrul programului “Schimbăm Vieți”, elevii și profesorii vor avea la dispoziție următoarele materiale:

  • Jurnalul Junior cu activități pentru elevi
  • Ghidul învăţătorului și al voluntarului cu indicații pentru desfășurarea activităților în clasă
  • Cartea “Prieteni minunați”, tradusă și editată, oferită fiecărui elev pentru lectură în clasă sau acasă, alături de părinți
  • Caietul de activități ”Snoopy și prietenii săi” pentru lucru în clasă sau acasă.

 

Programul “Schimbăm vieți” a fost lansat la nivel mondial în 2014 și a fost implementat în Grecia, Turcia, Polonia, Spania, Portugalia, Bulgaria, Cehia, Cipru, Egipt, Irlanda, Liban și Rusia. În 2015, programul a fost lansat și în România și urmează să fie implementat în alte 11 țări din cadrul grupului MetLife din Europa, Orientul Mijlociu și Africa.

***

 

 

1 “Educație financiară și Rezultate Economice: lucrarea, Implicațiile Dovezilor și ale Politicilor” publicată de Olivia S. Mitchell și Annamaria Lusardi

 

 

Despre MetLife

MetLife, Inc. (NYSE: MET), prin subsidiarele și companiile sale afiliate (“MetLife”), este una dintre cele mai mari companii de asigurări din lume. Înființată în 1868, MetLife oferă la nivel global asigurări de viață, planuri de pensii, beneficii pentru angajați și servicii de administrare a activelor. Cu aproximativ 100 de milioane de clienți, MetLife are operațiuni deschise în aproape 50 de țări și deţine poziţii de conducere în pieţe din Japonia, America Latină, Asia, Europa şi Orientul Mijlociu. Pentru mai multe informații, vizitați www.metlife.com.

 

Despre Metropolitan Life

Metropolitan Life este parte a grupului MetLife. În România, Metropolitan Life își desfășoară activitatea de peste 16 ani, oferind asigurări de viaţă și pensii private obligatorii la peste 2 milioane de clienţi. Compania este numărul 1 în asigurări de viață garantate de accidente şi îmbolnăvire și numărul 2 în piaţa de asigurări de viaţă, cu 16% cotă de piaţă.

 

Despre MetLife Foundation și Metropolitan Life

Fundația MetLife a fost înființată în anul 1976 pentru a continua tradiția MetLife privind finanțarea companiilor și implicarea în comunitate. De la înființare până la sfârșitul lui 2014, fundația a oferit fonduri nerambursabile în valoare de peste 650 milioane de dolari și a investit peste 70 milioane de dolari în programe cu impact pozitiv în cadrul comunităților, la nivel internațional. Astăzi, fundația se concentrează pe promovarea incluziunii financiare, având la dispoziție 200 de milioane de dolari în următorii cinci ani pentru a ajuta la construirea unui viitor sigur în cadrul comunităților din întreaga lume. Pentru a afla mai multe informații, vizitați www.metlife.org.

 

Parteneriatul Junior Achievement – Metropolitan Life

Dezvoltarea programului de responsabilitate socială“Schimbăm vieți” se bazează pe o tradiție de 36 de ani de colaborare constantă dintre Junior Achievement și MetLife, grupul din care face parte Metropolitan  Life la nivel global. Anul trecut, peste 1.000 de elevi de clasele 0-II au beneficiat de materiale educaționale, consultanță din partea voluntarilor Metropolitan Life și activități interactive learning by doing în cadrul programului „Ne jucăm, învățăm, creștem sănătos”, dezvoltat de JA România cu sprijinul Metropolitan Life și implementat în 26 școli din șase localități.

 

Despre Junior Achievement România

Junior Achievement România este o organizație non-profit, având ca misiune dezvoltarea în România a programelor internaționale JA de educație economică, antreprenorială și financiară, de etică și responsabilitate socială, de sănătate și viață activă. Din anul 2008, JA derulează la nivel național programe de educație financiară susținute de companii private. Aflați mai multe informații pe www.jaromania.org.