Mesajul președintelui Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa, cu prilejul Zilei Independenței de Stat a României, Zilei Victoriei Coaliției Națiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial și Zilei Europei

Mesajul președintelui Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa, cu prilejul Zilei Independenței de Stat a României, Zilei Victoriei Coaliției Națiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial și Zilei Europei

 

„Ne reunește în sărbătoare o zi a marilor semnificații pentru parcursul european al națiunii române, o zi care ne impune să ne îndreptăm privirea către trecut și către unele dintre cele mai importante capitole ale istoriei noastre, dar care, în egală măsură, deschide și cele mai promițătoare perspective pentru viitor.

Celebrăm 142 de ani de când, odată cu proclamarea independenței, a fost așezată piatra de temelie pentru România prezentului – stat suveran și unitar, puternic și implicat. În slujba acestui vis și-au pus viețile eroii care au luptat pentru împlinirea dezideratului unui întreg popor, eroi a căror memorie o cinstim cu toții astăzi.

Și tot azi marcăm Ziua Uniunii Europene, marea familie în mijlocul căreia și cu sprijinul căreia, de peste 12 ani, țara noastră își conturează evoluția și dezvoltarea. O aniversare care ne onorează mai mult decât oricând acum, când România se află la președinția uneia dintre cele mai reprezentative structuri europene.

Consolidarea statutului nostru, ca națiune demnă și respectată în Europa, reprezintă modul în care generația actuală este datoare să sporească prețioasa moștenire primită din mâinile predecesorilor – ca o dovadă de înțelegere și o expresie a omagiului pentru toate sacrificiile care ne-au adus până aici.

Cu prilejul zilei de 9 mai, în calitate de președinte al Consiliului Județean, permiteți-mi să adresez tuturor locuitorilor județului Dolj și ai orașului Craiova alesele noastre gânduri de sănătate, prosperitate și împliniri, alături de un sincer «La mulți ani!»”

 

BIROUL DE PRESĂ