Mesajul prefectului Sorin Răducan de Ziua Jandarmeriei

jandarmi2 Mesajul prefectului Sorin Răducan de Ziua Jandarmeriei poze

Ziua de 3 aprilie îmi oferă prilejul, în calitate de Prefect al judeţului Dolj, de a transmite respectul celei mai înalte consideraţii tuturor celor care slujesc ţara şi pe cetăţenii săi sub însemnele nobile ale Jandarmeriei Române.

În fiecare an, această zi este un reper emblematic în viaţa fiecărui jandarm, un moment emoţionant şi înălţător, prilej de omagiere a glorioasei istorii şi de amintire a prezentului înnoitor al acestei prestigioase instituţii de ordine publică cu statut militar din ţara noastră.

Născută în anul 1850 în spirit european şi renăscută în anul 1990 în acelaşi spirit, Jandarmeria Română a parcurs un drum istoric plin de eforturi şi sacrificii, marcând astfel fiecare reper temporal al istoriei noastre.

Spiritul acestui corp de elită al forţelor de ordine din România a marcat întregul potenţial uman, jandarmii demonstrând că sunt o forţă sigură, credibilă, o autoritate de bază a statului român cu vocaţie europeană şi un rol decisiv în protecţia şi liniştea comunităţilor.

De altfel, acest potenţial a fost dovedit de evoluţia dinamică şi permanentă a acestei arme de adaptarea rapidă la schimbările frecvente ale mediului de securitate  intern şi internaţional, de încrederea de care se bucură din partea cetăţenilor dar şi de prestigiul dobândit în misiunile internaţionale.

Profesionalismul jandarmilor români în misiuni internaţionale precum şi prodigioasa activitate desfăşurată în spiritul dezvoltării relaţiilor de colaborare internaţionale au contribuit esenţial la procesul de afirmare a Jandarmeriei Române ca forţă profesionistă, credibilă, ancorată la realităţile evoluţiei mediului de securitate european şi euroatlantic. Toate acestea au determinat primirea Jandarmeriei Române în anul 2008 în cadrul Forţei Jandarmeriei Europene ca membru cu drepturi depline iar în acest an deţinerea preşedinţiei acestei structuri de elită a forţelor de jandarmerie europene cu statut militar, prin persoana inspectorului general al Jandarmeriei Române.

Acest fapt reprezintă un element de importanţă majoră în cadrul procesului de definitivare a integrării europene a ţării noastre, România consolidându-şi astfel statutul de furnizor de stabilitate şi securitate atât în cadrul UE dar şi în raport cu alte structuri alte organizaţii internaţionale (ONU, NATO,OSCE).

Această manifestare ştiinţifică din Craiova vine să confirme aceste aspecte, prezenţa Comandantului F.J.E. în comunitatea noastră evocă deschiderea şi preocupările instituţiilor europene  din domeniul PESA pentru consolidarea securităţii şi ordinii publice pe continentul european dar şi în alte locuri de pe mapamond.

Prin serviciul public prestat de jandarmi alături de celelalte instituţii cu competenţe în domeniul ordinii publice această instituţie trebuie să asigure şi să consolideze gradul de ordine, siguranţă şi protecţie al cetăţenilor, prevenirea şi combaterea criminalităţii fiind astfel garantul ferm al ordinii constituţionale, al democraţiei şi drepturilor fundamentale ale cetăţenilor.

Pentru tot ceea ce reprezintă Jandarmeria Română astăzi în România, în Europa şi în lume, vă rog să primiţi expresia consideraţiei mele dorindu-vă totodată succes deplin la lucrările conferinţei.

 

 

 

 

 

Biroul de presă

INSTITUŢIA PREFECTULUI  JUDEŢULUI DOLJ