Măsuri de ordine publică asigurate de Gruparea de Jandarmi Mobilă Craiova la manifestărea sportivă ce se va desfășura la Sala Polivalentă din Craiova

IMG 20171028 WA0004 Măsuri de ordine publică asigurate de Gruparea de Jandarmi Mobilă Craiova la manifestărea sportivă ce se va desfășura la Sala Polivalentă din Craiova poze

Duminică, 25 februarie a.c., începând cu ora 16.30, efective din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Craiova în cooperare cu efective din cadrul I.P.J. Dolj, I.S.U. Dolj şi Poliţiei Locale Craiova vor asigura măsurile de ordine publică la Sala Polivalentă din Craiova, cu ocazia desfășurării partidei de handbal feminin, dintre echipele SCMU Craiova și ”U” Cluj, eveniment catalogat ca fiind unul cu grad de risc mediu.  Accesul spectatorilor în stadion se va face începând cu ora 15.30, iar pentru a evita aglomeraţia în jurul punctelor de intrare în incinta sălii, Gruparea de Jandarmi Mobila Craiova recomandă suporterilor să vină din timp, începând cu ora deschiderii porţilor de acces. De asemenea, solicităm, atât suporterilor, cât şi cetăţenilor, să manifeste înţelegere faţă de măsurile care vor fi asigurate cu acest prilej şi să răspundă cu solicitudine indicaţiilor forţelor de ordine, pentru ca această competiţie să se desfăşoare în condiţii optime de siguranţă.              Gruparea de Jandarmi Mobilă Craiova, va asigura măsurile de ordine publică în zona apropiată şi imediată a Sălii Polivalente, pe traseele de afluire şi defluire ale spectatorilor şi protecţia delegaţiilor echipelor şi oficialilor, precum şi în interiorul locului de desfăşurare a evenimentului, cu misiunea de a preveni săvârşirea de fapte antisociale.  Recomandăm suporterilor să nu se implice în incidente care ar putea tulbura ordinea şi liniştea publică şi să se delimiteze de orice formă de violenţă care ar conduce la tulburarea ordinii şi liniştii publice sau manifestări violente, întrucât nu vor fi tolerate acţiuni de natură să tulbure buna desfăşurare a acestui eveniment.   Compartimentul Informare, Relaţii Publice şi cu Publicul – GJMb Craiova