Masa rotundă cu tema “De la discursul anti-UE, la fake news”, cu o secţiune specială : “Fake news în era digitală”, în cadrul celei de-a XII-a ediții a Conferinţei Ştiinţifice Internaţionale „Stat şi Societate în Europa”

 

Cea de-a XII-a ediţie a Conferinţei Ştiinţifice Internaţionale „Stat şi Societate în Europa”, organizată de Biblioteca Judeţeană şi Fundaţia „Alexandru și Aristia Aman” în parteneriat cu Academia Română – Institutul de Cercetări Socio-Umane „C.S. Nicolăescu Plopşor”, Academia Oamenilor de Ştiinţă din România şi Universitatea din Craiova, se va desfăşura anul acesta în perioada 23-26 octombrie.

               Programul este structurat pe mai multe secţiuni, astfel încât, timp de câteva zile, Craiova devine, an de an, scena unor dezbateri, prezentări şi intervenţii de cel mai ridicat nivel ştiinţific.

În cadrul Conferinţei, cotidianul regional “Cuvântul Libertăţii” din Craiova, în parteneriat cu Uniunea Ziariştilor Profesionişti, filiala Dolj şi Facultatea de Litere, Secţia Jurnalism, organizează dezbaterea/masa rotundă cu tema “De la discursul anti-UE, la fake news”, cu o secţiune specială : “Fake news în era digitală”.

Evenimentul va avea loc vineri, 25 octombrie, ora 11.00.

              La eveniment sunt invitați academicieni, profesori, cercetători, specialiști și experţi, doctoranzi, masteranzi, studenți și toţi cei interesaţi de fenomenul fake news

Speakerii care au confirmat până în prezent :

  1. Marian Jean Marinescu, europarlamentar

Este membru al Parlamentului European din anul 2007, absolvent al Facultăţii de Aeronave a Universităţii Politehnice Bucureşti. Vicepreşedinte al Grupului PPE timp de două legislaturi, vice-coordonator al Comisia pentru transport şi turism (TRAN), vicepreședinte al grupului „Cer şi spaţiu”, membru al Consiliului de administraţie al Agenţiei Europene pentru Sisteme de Navigație prin Satelit (GSA), ambasador şi membru fondator al programului Erasmus pentru tineri antreprenori. De-a lungul carierei sale, a fost distins de două ori europarlamentarul anului (2014 și 2016)

  1. Alexandru Petrescu, ministru pentru Comunicaţii şi Societatea Informaţională

Este licențiat în economie la University of Wales, fiind specializat în Business Administration. A deținut mai multe poziții de conducere în sistemul financiar-bancar din Regatul Unit. Fost ministru al Economiei și ulterior ministru pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat. A ocupat de asemenea funcţia de director general al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM). Din poziția de Ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Alexandru Petrescu se prezintă ca un susţinător al implementării Agendei Digitale şi investiţiilor private şi publice pe pieţele comunicaţiilor electronice şi poştale, pe lângă un continuu proces de modernizare a cadrului de reglementare relevant.

 

  1. Iulian Fota, expert în securitate naţională

A urmat cursurile postuniversitare din cadrul Colegiului Naţional de Apărare, specializarea Studii de securitate, şi cele din cadrul Şcolii Naţionale de Apărare, specializarea Securitate internaţională. În prezent, este conferențiar universitar la Academia Națională de Informaţii „Mihai Viteazul”, iar de-a lungul timpului a ocupat diverse funcţii, precum consilier prezidenţial pentru securitate naţională (2009 – 2014), director al Colegiului Naţional de Apărare (2005 – 2009), consilier în cadrul Departamentului pentru integrare euro-atlantică şi politica de apărare, în Ministerul Apărării Naţionale (2001 – 2005).

  1. Robert Lupiţu, redactor-şef la Calea Europeană

Este specialist în relaţii internaţionale, jurnalist în afaceri europene şi doctorand în domeniul reasigurării strategice a NATO. Este laureat al concursului ”Reporter şi Blogger European” la categoria Editorial şi co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetăţenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o iniţiativă World Economic Forum, şi este Young Strategic Leader în cadrul iniţiativelor The Aspen Institute. Din 2019 este parte a programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

  1. Cristina Guseth, directorul fundaţiei Freedom House România :

A absolvit Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii a Universităţii Politehnica Bucureşti. De asemenea, a absilvit cursuri de comunicare la Emerson College (Atena). A iniţiat şi coordonat programe de pregătire pentru jurnalişti şi manageri de presă şi a coordonat programul școlii BBC în România. Organizează de aproape 20 de ani concursul „Tânărul Jurnalist al Anului”, susţine jurnalismul de investigaţie şi derulează mai multe proiecte media de anvergură. Între 2005-2007 a coordonat relaţiile media ale Delegaţiei Comisiei Europene la Bucureşti. A elaborat numeroase ghiduri de bune practici, mai ales în domeniul achiziţiilor publice. A contribuit la fondarea Biroului Român de Audit al Tirajelor.

  1. Av Bogdan Valentin Mihăloiu, cosilier al Baroului Dolj :

Absolvent al Universităţii din Craiova, Facultatea de Drept „Nicolae Titulescu”.  Avocat în Baroul Dolj din 1998, momentul absolvirii facultăţii. Consilier al Baroului Dolj din 2015, Cenzor al Casei Centrale a Avocaţilor din Bucureşti, doctorand al Facultăţii de Drept din Craiova. A acordat mai multe interviuri pentru reviste şi site-uri de specialitate şi a arătat de-a lungul timpului care sunt provocările în noua legislaţie procesual penală. De data aceasta va prezenta care sunt remediile juridice faţă de ştirile false.