Mario Ovidiu Oprea: Un vot la vedere pentru ca România să iasă din zona băşcăliei! PNL nu intră într-un concurs de populisme cu PSD

mario Mario Ovidiu Oprea: Un vot la vedere pentru ca România să iasă din zona băşcăliei! PNL nu intră într un concurs de populisme cu PSD poze

Lista PNL Dolj pentru alegerile parlamentare din decembrie a fost validată de conducerea centrală a partidului. Mario Ovidiu Oprea, locul I la Senat, se declară că liberalii vor ieșii învingători, deși campania u se anunță tocmai ușoară.

 

„Acum că lista PNL Dolj cu candidaţii la alegerile parlamentare a fost definitivată şi validată, nu avem altceva de facut decât să le demonstrăm oamenilor de ce merităm să fim singura lor opţiune. E drept că am onoarea să deschid această listă pentru Senatul Romaniei şi asta mă face să fiu şi mai motivat într-o campanie care nu va fi uşoară, însă pe care o vom câştiga. Personal, îmi doresc un nou mandat, pentru că, per ansamblu, proiectul PNL pentru România este unul absolut necesar, pentru că da, PNL construieşte proiecte diferite si viabile, în timp ce alţii se ocupă de „declaraţii de război oficiale”. Îmi doresc un nou mandat pentru că vreau să contribui la reciclarea clasei politice, e nevoie „de curăţenie” şi pentru a susţine lupta PNL în a nu mai fi împiedicate actele de justiţie care deranjează corupţii şi complicii lor. Numele meu pe această listă coincide, dacă vreţi, cu un vot la vedere pentru ca România să iasă din zona băşcăliei, dacă ne dorim să facem paşi înainte şi să nu rămânem prizonierii aceleiaşi logici politice în care unii ca cei din PSD au opinii despre „ ce trebuie făcut” sau ce „trebuie să se facă” şi apoi se limitează la acest stadiu de manipulare de campanie. PNL nu intră într-un concurs de populisme cu PSD sub sloganul „Cine minte mai mult”, pentru că urmează alegeri. Suntem pregătiţi să mergem în paralel cu proiectele noastre, pentru că PNL îşi propune să producă o guvernare responsabilă, bazată pe o economie solidă, nu gaselniţe, dar vom fi pe baricade ca să nu permitem altor partide destabilizarea unor instituţii în goana după capital electoral. Din păcate, cred că unii încă mai au tupeul să se ducă în campanie şi să ceară oamenilor notă de trecere, după ce au chiulit în masă şi s-au prefăcut ocupaţi cu problemele comunităţii. Şi, ca o paranteză, de fiecare dată când am plecat din mijlocul oamenilor din colegiu, nu le-am spus niciodată „ la revedere”, ci „Cu bine!”. Şi mă bucur că ei, timp de atâţia ani, au înţeles acest salut ca pe un cod. E cel mai important ca alegătorii tăi să ştie şi să rezoneze cu faptul că eşti un om de bine, că îi cauţi cu binele, că faci tot ce poţi să te întorci la ei acasă cu un bine şi nu cu o dezamăgire”, a declarat Mario Ovidiu Oprea.

oprea Mario Ovidiu Oprea: Un vot la vedere pentru ca România să iasă din zona băşcăliei! PNL nu intră într un concurs de populisme cu PSD poze

Listele validate la centru coincidcu cele votate anterior de liberalii doljeni, cu excepția notabilă a lui Mărinică Dincă, ocupantul locului  pe lista de senatori ai PNL Dolj, care a decis să se retragă din cursă.