Mario Ovidiu Oprea (PNL): Genoiu, prințul neputinței! Pentru Colegiul Carol s-au cheltuit decât vorbe

printul neputintei Mario Ovidiu Oprea (PNL): Genoiu, prințul neputinței! Pentru Colegiul Carol s au cheltuit decât vorbe poze

Demersul meu, ca simplu locuitor al Craiovei, prin care am cerut informaţii despre reabilitarea şi consolidarea Colegiului Naţional Carol I a fost catalogat de actualul primar drept unul „aberant”, suţinând că am folosit greşit unele expresii şi fix de asta curiozitatea mea ar fi nefondată. Atunci când anunţi oamenii că dai drumul la lucrări, că faci asta pe banii Primăriei şi le induci ideea că birocraţia complicată este problema, nu incompetenţa ta, este perfect justificat, să ceri, ca cetăţean, un o dată reală a demarării lucrărilor. Atunci când ieşi în faţa mulţimii şi promiţi an după an, (pronunţând de fecare dată anumiţi termeni de timp) că acest colegiu va arăta ca nou, că acesta este un merit al tău, este jignitor să răspunzi acum că  „nu poţi să spui o dată exactă sub presiunea cuiva”.  Sunt în joc viitorul unei instituţii emblemă, siguranţa a sute de elevi şi profesori, calitatea actului didactic şi cuvântul dat.

Este lamentabil că în acest oraş lucrurile nu funcţionează, pentru că unii, prin instituţii, se prefac că nu înţeleg ceea ce le cere comunitatea sau că întrebări fireşti sunt considerate instrumente de presiune. Ştiam că, într-adevăr, nu pot primi niciun document privind „cheltuielile”, pentru că deşi cunoaştem suma totală alocată proiectului, practic, la acest capitol nu s-au „cheltuit” decât vorbe. Restul au fost mărunţişuri care nu au făcut din clădire una mai puţin periculoasă. Era normal să nu ai cheltuieli, dacă te caracterizează doar un debit verbal şi zero debut.  Am vrut doar să se recunoască, să eliminăm o stare generală de confuzie. În acest fragment din răspunsul oficial este foarte clar că primarul Craiovei nu are nicio soluţie pentru a salva acest colegiu devenit ruină şi că nu va face nimic în viitorul apropiat. Colegiul Carol a fost şi rămâne din păcate doar un pretext folosit şi de domnul Genoiu pentru a-şi creşte punctajul de popularitate. Dacă totuşi au fost oameni care „au îndrăznit să creadă” acum un an, cred că este timpul să îndrăznească şi domnul Genoiu să îşi justifice funcţia prin fapte. Îmi reamintesc celebra sa declaraţie legată de inaugurarea stadionului, cum că „nu data contează”, dar este nedrept ca la sfârşitul mandatului să  lase moştenire craiovenilor doar  o grămadă de proiecte neterminate.

De altfel, Cartea Negră a guvernării PSD-ALDE, pe care PNL a pus-o la dispoziţia românilor, arată foarte clar, pe puncte, toate promisiunile neonorate, iar în ceea ce priveşte Educaţia, PSD-ALDE  a propus 111 măsuri, dintre care 0 sunt îndeplinite în totalitate. PSD-ALDE, prin oamenii săi, se poate „lăuda” cu 11 măsuri parţial onorate şi cu un sistem de învăţământ agresat, politizat, unde nu s-au alocat fonduri pentru modernizare, pentru achiziţii de materiale didactice, un sistem în care încă ne lovim de inexistenţa  unui program naţional de dotare cu echipamente performante. Întregul eşec în Educaţie al conducerii PSD-ALDE poate fi vizualizat în Cartea Neagră, între paginile 66-82 , folosind linkul http://s.go.ro/xn1kwan3

 

Senator Mario Ovidiu Oprea, Preşedinte PNL Craiova