Mario Ovidiu Oprea (PNL): Dăncilă, această „doctor Politti” a bugetului, pare să nu ştie ce spune, dar pare convinsă că face bine ceea ce face

Parlamentarii PNL Dolj au rememorat dezbaterile pe tema bugetului de stat, acuzâmdu-i pe adversarii de la PSD de inconsecvență și lipsă de interes pentru problemele Craiovei și ale Olteniei.

Senatorul Mario Ovidiu Oprea a dat ca exemplu amendamentele depuse de liberali având ca obiect investiții necesare Craiovei sau întregii regiuni, care nu au beneficiat de susținerea majorității din Parlament, precum și prestația pesediștilor, în frunte cu premierul Dăncilă, la dezbaterea bugetului.

„Grupul liberal din Camera Deputaţilor şi din Senat a depus o serie de amendamente. Cinci amendamente se referă la judeţul Dolj, la Craiova. Am cerut suplimentarea cu aproape 60.000.000 lei a sumelor prevăzute pentru obiectivul de investiţii reabilitare DN 56 Craiova-Calafat. Reabilitarea acestui drum are o importanţă deosebită pentru economia întregii zone de Sud-Vest. După cum a fost construit proiectul de buget, acest drum s-ar finaliza după anul 2022, or el trebuia să fie deja gata. Este inacceptabil ca într-o perioadă de creştere economică, aşa cum declară PSD că avem, să nu te preocupe drumuri care practic sunt incluse în coridoare europene şi mă refer aici la Coridorul IV Pan-European. Am mai cerut alocarea a 60 milioane lei credite bugetare pentru ocolitoarea de sud a Craiovei, care nu avea alocat niciun ban ceea ce echivalează cu suspendarea realizării obiectivului, două milioane de lei pentru realizarea studiului de fezabilitate şi a proiectului tehnic pentru realizarea Spitalului Clinic Regional de Pediatrie Craiova, dar şi 9 milioane pentru demararea lucrărilor de reabilitare a Colegiului Naţional „Carol I, niciuna dintre aceste solicitări nefiind acceptată de majoritatea PSD ALDE. Am asistat la amendamente care în comisiile de aviz, începând cu cea juridică, terminând cu cea de mediu, au fost agreate de majoritatea parlamentarilor, însă în comisia de buget, ca întorşi cu ceasul, toţi parlamentarii ce au format majoritatea în acest mandat au respins cu vehemenţă, fără prea multe discuţii, toate amendamentele indiferent de ora la care trebuiau să termine această şedinţă pentru că de data asta după cele trei patru luni de zile am avut grabă şi au stat până la ora 3-4 dimineaţa pentru a respinge aceste amendamente. Nu ne-am sfiit să îi avertizăm de faptul că o parte dintre amendamente făceau parte din programul lor de guvernare. Le-au respins şi pe acestea. Acest buget, al anului 2019, nu are nicio direcţie. Nici în stânga, nici în dreapta. Nu se ocupă nici de protecţie socială, nu se ocupă nici de investiţii. Doar 4% din PIB este alocat investiţiilor, iar în privinţa protecţiei sociale pur şi simplu au răbufnit atunci când au venit amendamentele noastre. Şedinţa de vot final a acestui buget a fost una cu regie, în care doamna prim-ministru avea nişte foi pregătite cu mult înainte de această şedinţă şi părea că indiferent de intensitatea dezbaterilor, de ideile generate va spune acelaşi lucru. Pare să nu fie pregătită pentru această funcţie, pare să nu ştie ce spune, dar pare convinsă că face bine ceea ce face. Mi-a creat impresia că are rolul doctorului Politti. Vreau să subliniez faptul că amendamentul legat de alocaţia pentru copii a fost respins în Comisia de Buget-Finanţe, însă, din fericire, în plen soarta s-a întors şi a fost votat. Aceasta, după declaraţiile domnului Dragnea, preşedinte PSD şi al Camerei Deputaţilor, care spunea că venim cu chestiuni demagogice şi populiste. Deci recunoaşte că mare parte din măsurile din programul lor de guvernare sunt populiste. Ba chiar au avut în intenţie să spună că au identificat sursa corectă de finanţare şi au considerat deficitul bugetar ca sursă de finanţare. Nu este datoria noastră, e datoria guvernului să identifice sursele de finanţare, să ţină în frâu deficitul bugetar. Vreau să reamintesc faptul că anterioara creştere a alocaţiei pentru copii a fost tot rodul unui amendament adus de PNL şi atunci alocaţia a crescut de la 42 lei la 84 lei. Şi în acest moment creşterea tot PNL se datorează, iar ea se concretizează printr-o creştere de la 84 lei la 150 lei pentru copiii cu vârsta peste 2 ani, iar pentru cei până în 2 ani de la 200 lei la 300 lei pe lună. Au votat, practic, contra programului lor de guvernare şi contra Constituţiei pentru că la articolul 49 din Constituţie se explică faptul că toţii copiii României trebuie să aibă un regim privilegiat şi statul este dator să îi protejeze. Nu au avut în intenţie să crească cu nici un leu alocaţia copiilor”, a declarat senatorul Mario Ovidiu Oprea.

La rândul său, deputatul Ionuț Stroe a prezentat tentativa PNL de suplimentare a fondurilor alocate pentru drumul expres Craiova – Pitești, rămasă, de asemenea, fără vreun rezultat concret.

„S-au alocat, din bugetul de stat, în acest an, puţin peste 250 milioane lei. Dacă ar fi să ne raportăm la cuantumul total prevăzut în fişa de proiect de la Ministerul Transporturilor, de 4.972.653.000 lei pe doi ani de zile, suma alocată prin legea bugetului de stat pe 2019 este undeva la 4,99 %” din necesar. Împreună cu colegii mei Mario Ovidiu Oprea și și Nicolae Giugea am depus un amendament prin care am cerut suplimentarea cu înca 250 milioane de lei astfel încât să ajungă la aproximativ 10% din total, pentru a da o şansă de începere a acestui proiect în acest an. 4,99 la sută pe 2019 din punctul nostru de vedere nu reprezită nimic față de așteptările șoferilor care așteaptă începerea lucrărilor în acest an. Restul de bani ar trebui să fie asigurat din fondul europoean de dezvoltare regională. Din păcate însă, o solicitare oficială de finanțare, un proiect concret în acest sens nu a fost depus până în momentul de față. Singurul document trimis la comisia europeană datează din 2008 și este o cerere de intenție privind evaluarea acestui proiect. PSD nu face decât să amăgească și să vândă iluzii unei întregi regiuni”, a spus Stroe..