Mario Ovidiu Oprea, candidatul PNL la primărie: Craiova are temelii liberale și trebuie să redevină liberală!

mario pnl 1 Mario Ovidiu Oprea, candidatul PNL la primărie: Craiova are temelii liberale și trebuie să redevină liberală! poze

Senatorul Mario Ovidiu Oprea și-a anunat, ieri, oficial, candidatura la primăria Craiova, după decizia în acest sens a conducerii PNL Dolj, cot la cot cu președintele filialei liberale, Nicolae Giugea.

„Este o decizie care mă onorează și mă responsabilizează. Aştept de foarte mult timp acest moment, ca să pot să transmit mesajul meu, din noua mea postură de candidat la Primăria municipiului Craiova. Şedinţa de aseară a fost o competitive corectă, normală, civilizată. Rezultatul de aseară arată că graniţele dintre noi nu mai există. Nu mai există „foști” și „foști”. Suntem un singur partid, un partid puternic, pregătit să câştige. Am făcut aseară un apel la unitate. Nu la unitate între noi, pentru că am trecut acel prag, ci la unitate cu craiovenii, cu liberalii craioveni, pentru că ni se spune că sunt foarte mulţi, cu cei care au opţiuni liberale şi inclusiv cu cei nehotărâţi, care la alegerile locale nu au votat şi au spus pas întregii clase politice. Craiova trebuie să redevină liberală, pentru că are temelii liberale. Trebuuie să terminăm cu politicile etatiste, cu jumătățile de măsură și să facem totul în ritm mult mai alert, să aducem Craiova pe locul pe care îl merită în această țară.  Aș vrea să ne amintim ce pol economic important era Craiova înainte de 1990. Au ajuns tinerii din Craiova să-și dorească o slujbă la stat din lipsa perspectivei. Sunt derutați, iar Craiova a ajuns un oraș din care se pleacă. În afară de nave spațiale, în orașul ăsta se producea orice. Avem nevoie de două autostrăzi, spre Pitești și spre Caransebeș. Investitori – acesta trebuie să fie cuvântul de ordine. Va trebui să schimbăm viziunea”, a declarat Mario Ovidiu Oprea.

Senatorul liberal a mai precizat că PNL a lansat o inițiativă legislativă pentru revebnirea la alegerea primarilor în două tururi, chiar daca o asemenea modificare legislativă nu ar putea fi aplicată la alegerea succesorului în funcție a Liei Olguța Vasilescu.

Președintele PNL Dolj, Nicolae Giugea, spune că liberalii doljeni au planuri mari, nu numai pentru alegerile parțiale ce se prefigurează la primăria Craiova, ci și pentru următorul scrutin, din 2020.

„Am avut o întâlnire a Biroului politic judeţean. S-a luat o decizie firească pentru viaţa unui partid, dar în acelaşi timp, extrem de importantă. Am avut o procedură pe care am stabilit-o împreună şi anume să se depună candidaturi pentru Primăria municipiului Craiova. Am avut cinci solicitări de candidatură. Oameni hotărâţi care să atace scaunul de primar în folosul craiovenilor şi nu în interes personal, oameni cu experienţă în politică, cu experienţă în administraţie. Deşi au fost şi opinii că ar fi bine ca desemnarea să se facă în urma unui sondaj acest candidat, noi am mai trecut printr-un astfel de sondaj, în alegerile din vară, anul trecut și am considerat că este obligaţia noastră să ne asumăm politic cu toţii această decizie. PNL Dolj are suficientă resursă ca să desemneze un candidat la Primăria municipiului Craiova, ca să aibă şi capacitatea de a câştiga.  A fost o şedinţă extreme de liniştită fără petarde, fără uşi trântite, cum se întâmplă în altă parte. Asta înseamnă că organizaţia este bine închegată, structurată, avem planuri împreună, ţeluri comune şi să fie clar pentru toată lumea, vrem ca în 2020, nu numai să-şi reînnoiască mandatul domnul primar Mario Ovidiu Oprea, dar să câştigăm şi Consiliul Judeţean Dolj”