Prim-vicepreședintele PNL Dolj a dat publlicității lista celor 14 candidați liberali înscriși în cursa pentru un loc de parlamentar de Dolj la conferința de presă de astăzi. Aspiranții PNL Dolj la mandatele de deputați și senatori au fost prezentați alfabetic, fără vreo referință la camera la care candidează ori la ordinea pe listă, aceste aspecte urmând a fi lămurite, după spusele lui Mario Ovidiu Oprea, foarte curând.
„Perioada de înscriere s-a scurs, deci considerăm că aceasta este echipa cu care venim. Urmează să se întrunească și Comitetul Executiv Județean al PNL Dolj, care va alcătui o propunere din această listă către Biroul POlitic Județean, care o va vota. După aceea poate să plece la Biroul Național, de asemenea pentru un vot. Colegii care alcătuiesc această listă sunt:
Călin Coasmin, secretar general adjunct, consilier județean
Călinoiu Eugen, secretar executiv PNL Dolj
Costea Elena, vicepreședinte PNL DOlj
Dincă Mărinică, prim – vicepreședinte PNL DOlj, Senator
Drâgnei Daniel, secretar general PNL Dolj, consilier județean
Gâdăr Alexandru, secretar executiv PNL Dolj, consilier județean
Giugea Nicolae, președinte PNL Dolj, consilier județean
Ilinca Adinel, vicepreședinte PNL Dolj
Irinei Marian, secretar general PNL Dolj, consilier județean
Mărgărit Dorin, vicepreședinte PNL Dolj, consilier județean
Oprea Mario Ovidiu, prim – vicepreședinte PNL Dolj, senator
Păsculescu Veta, vicepreședinte PNL Dolj, consilier județean
Sirop Flavius, secretar general PNL Craiova, consilier municipal
Stroe Ionuț, președinte PNL Craiova, deputat”, a spus senatorul Mario Ovidiu Oprea.
Este o listă fără trei dintre actualii parlamentari de Dolj. Mihai Voicu, plecat între timp la București, Daniel Iane și Constantin Dascălu renunțând să mai candideze pentru un nou mandat din partea filialei doljene.
„Nu este o listă, este o echipă cu care noi dorim să ne prezentăm în toamnă. Este o echipă compatibilă, o echipă sudată, o echipă care a mai trercut peste un rând de alegeri, o campanie care a adus succes majoritatății colegilor care s-au înscris în ea. Este o echipă cu șapte consilieri județeni, un consilier municipal, trei parlamentari și trei colegi care are veni pentru prima dată în fața electoratului. Este deocamdată în ordine alfabetică, urmând să fie foarte curând așezată și în ordinea în care este solicitată de legea alegerilor, în ordinea pe care filiala noastră o consideră cea mai potrivită pentru un rezultat foarte bun”, a mai spus Mario Ovidiu Oprea.
Leave a Reply