Marinescu: Înlocuitor pentru Solomon în câteva zile

m marinescu eugen Marinescu: Înlocuitor pentru Solomon în câteva zile poze

Şeful juriştilor din prefectură spune că procedura de suspendare a primarului Solomon ar putea dura câteva zile.   Eugen Marinescu, şeful Direcţiei Juridice a Prefecturii Dolj spune că în următoarele zile se va clarifica şi situaţia din primăria Craiova, paralizată în ultima perioadă de arestarea primarului Solomon. Potrivit lui Marinescu, durata întregului proces ţine doar de circuitul hârtiilor între instanţa din Piteşti şi instituţiile din Craiova. “Instanţa trebuie să ne comunice decizia de arestare preventivă, după care prefectul va constata suspendarea mandatului de primar al domnului Solomon. Este vorba de o suspendare de drept, prevăzută de lege în asemenea cazuri, de aceea trebuie doar constatată prin ordin al prefectului. Ordinul va fi adus la cunoştinţa primăriei şi a consiliului local, precum şi a primarului, la locul de detenţie, după care se convoacă o şedinţă extraordinară a consiliului local care să desemneze unul dintre viceprimari să preia atribuţiile primarului pe perioada suspendării. Totul depinde de momentul în care ne va fi comunicată decizia instanţei, poate dura câteva zile. Şedinţa extraordinară va fi convocată apoi în termen de trei zile”, a spus Marinescu.