Marinel Florescu a intrat în pâine la RAT

m marinel florescu pensionari Marinel Florescu a intrat în pâine la RAT poze

Consilierul local al PDL Marinel Florescu este de luni director general cu acte în regulă al regiei locale de transport din Craiova.   Pedelistul, care a câştigat săptămâna trecută concursul organizat de primărie, a fost numit luni în funcţie prin dispoziţie a viceprimarului Mărinică Dincă, el urmând să semneze în aceste zile şi contractul de mandat pe un an cu consiliul de administraţie al regiei. Florescu va trebui să prezinte în plus şi un proiect managerial pe trei ani, stabilitatea sa în fruntea regiei urmând să depindă de îndeplinirea indicatorilor de performanţă asumaţi prin contract. Până la următoarea şedinţă a consiliului local, consilierul trebuie să-şi depună şi demisia din forul deliberativ al municipalităţii, calitatea de director fiind incompatibilă cu mandatul de ales local.