Marin Costache și-a lansat candidatura pentru Primăria Craiova. Mesajul său pentru craioveni: „Vă dau timpul înapoi”


Marin Costache, liderul umanist al filialei Dolj, și-a lansat oficial candidatura pentru Primăria Municipiului Craiova, în cadrul unei conferințe de presă. 
Sloganul campaniei sale este „Vă dau timpul înapoi”, prin care vrea să le ofere craiovenilor timp să facă ceea ce contează cu adevărat,

să nu îl mai piardă în aglomerația urbană și hățișul birocratic.„Timpul costă bani. Poate cel mai important proiect pentru mine este să le dau timpul înapoi craiovenilor. Ei plătesc taxe și impozite. Instituțiile publice sunt împrăștiate. Sunt două probleme. Craiova este aglomerată. De ce administrația locală nu poate fi mutată la periferie? Instituțiile statului pot fi într-un singur loc. Birourile pot fi digitalizate. De ce ne cheltuim timpul, care este cel mai scump, cu nervi, cu stat la cozi? Când am deblocat centrul, am făcut un prim pas important. Centrul Vechi este atât de frumos, e păcat să nu îl folosim. Acesta este principalul meu proiect”, a explicat Marin Costache.

De asemenea, în cadrul conferinței de presă a fost prezentată și echipa de conducere a filialei Dolj a Partidului Puterii Umaniste (social-liberal), precum și o parte dintre candidații umaniști pentru mai multe primării din județul Dolj: Smarandache Cristian, candidat la primăria comunei Podari; Chelu Mircea, candidat la comuna Seaca de Pădure; Nicu Drăgan, candidat la primăria comunei Pielești și Cristian Stănculeasa, candidat la primăria comunei Șimnicul de Sus.

Biroul de presă