Marijean: Solomon putea fi suspendat de PDL Craiova pe vechiul statut

m marijean zbor Marijean: Solomon putea fi suspendat de PDL Craiova pe vechiul statut poze

Europarlamentarul Marian Jean Marinescu spune că primarul arestat al Craiovei putea fi suspendat de organizaţia locală şi în baza vechiului statut al PDL, modificările de ultimă oră la acest capitol fiind făcute doar “pentru clarificare”.  

Potrivit lui Marinescu, prevederile din statutul recent modificat permiteau suspendarea din “drepturi şi prerogative” a unui membru de partid aflat în situaţia lui Solomon. “Cei care au deschis discuţia despre suspendarea celor arestaţi nu au citit bine statutul PDL. În statut, care deja a fost modificat de vineri, există precizat foarte clar, la sancţiuni, suspendarea din drepturi şi prerogative. Dar bineînţeles că era în procedura normală din statut, care preciza că organizaţia locală trebuia să facă acest lucru. Pe noul statut s-a introdus ca cel care este arestat preventiv să fie suspendat automat, iar Biroul Permanent Naţional ia act de decizie. S-a introdus ca şi clarificare. Noul statut trebuie aprobat de Convenţia Naţională. În momentul de faţă domnul Solomon este membru. Se poate întreba şi la organizaţia locală, dar indiferent cum am gândi, orice om este nevinovat până la o decizie în instanţă. Trebuie să respectăm prezumţia de nevinovăţie. În orice astfel de situaţie partidul are de suferit, până la clarificarea situaţiei”, a declarat Marinescu.