Marian-Jean Marinescu: Corina Crețu, a răspuns în scris interpelării mele și confirmă că spitalele regionale ar putea fi construite acum, și nu în 2020, cum doresc miniștrii Rovana Plumb și Sorina Pintea

marijeanciolos Marian Jean Marinescu:  Corina Crețu, a răspuns în scris interpelării mele și confirmă că spitalele regionale ar putea fi construite acum, și nu în 2020, cum doresc miniștrii Rovana Plumb și Sorina Pintea poze

Guvernul PSD-ALDE îngroapă proiectul spitalelor regionale. Comisarul pentru Dezvoltare Regională, Corina Crețu, a răspuns în scris interpelării mele și confirmă că spitalele regionale ar putea fi construite acum, și nu în 2020, cum doresc miniștrii Rovana Plumb și Sorina Pintea.  Mai mult, consiliile județene din Dolj, Cluj și Iași ar putea oricând deveni beneficiari în locul Ministerului Sănătății. Cu o singură condiție: guvernul trebuie să dorească și să solicite acest lucru Comisiei, mai afirmă Comisarul Crețu.

Comisarul Corina Crețu a răspuns interpelării mele scrise referitoare la spitalele regionale din Cluj-Napoca, Craiova și Iași. În scrisoare, dna Crețu validează propunerile mele:

1. confirmă că spitalele pot fi finanțate în actuala perioadă de programare (deci nu este necesară amânarea dupa anul 2020) 2. confirmă că, la solicitarea guvernului român, consiliile județene din Cluj, Iași și Dolj pot deveni beneficiarii acestor proiecte în locul Ministerului Sănătății.

În scrisoare, Comisarul Crețu mai arată că guvernul nu a depus încă nici un proiect la Comisia Europeană și că nici studiile de fezabilitate nu au fost finalizate.
Cer guvernului, miniștrilor Rovana Plumb și Sorina Pintea, să solicite Comisiei Europene modificarea Programului Operațional Regional si desemnarea ca beneficiari consiliile județene din Cluj, Dolj și Iași. Cele trei consilii județene sunt pregătite, vor să depună proiectele acum, și nu să le amâne.

În calitate de coordonator al Grupului PPE din Parlamentul Eurpean pentru elaborarea Cadrului Financiar Multianual 2021-2027, le atrag atenția premierului Viorica Dăncilă, precum și miniștrilor Rovana Plumb și Sorina Pintea că după 2021 România va beneficia de mai puțini bani de la UE. Acum România poate beneficia de până la 85% cofinanțare din partea UE, iar din anul 2021 doar de 70%.

Construirea spitalelor regionale după anul 2021 va costa România mai mult, iar responsabilitatea pentru această risipă de milioane de euro o are doar guvernul PSD-ALDE.

Marian- Jean Marinescu Europarlamentar PNL Vice-președinte al Grupului Partidului Popular European