Lista Elenei Udrea, făcută pe căprării la Dolj – video

m prefect Lista Elenei Udrea, făcută pe căprării la Dolj   video poze

Lista cu necesarul de locuinţe pentru specialiştii din mediul rural va fi întocmită de responsabilii din fiecare domeniu de activitate, pentru a ţine în frâu ranchiunele politice locale, spune prefectul Eugen Georgescu.  Prefectul de Dolj a anunţat sistemul de inventariere a nevoii de case pentru specialiştii din mediul rural la finalul videoconferinţei de ieri. Potrivit lui Eugen Georgescu, listele de necesităţi vor fi alcătuite în sistem centralizat, pe fiecare domeniu în parte la nivelul întrgeului judeţ, pentru ca primarii să nu-şi defavorizeze adversarii politici. “Am cerut ca listele să fie întocmite de către reprezentanţii fiecărei instituţii care se ocuppă de un domeniu anume: IPJ va face necesarul pentru poliţişti, ISJ Dolj pentru profesorii din mediul rural şi aşa mai departe, pentru că vrem să evităm probleme de ordin politic care ar putea să apară. La sate fiind puţini aceşti specialişti, au fost mai tot timpul angrenaţi în politică şi au candidat mereu unul împotriva altuia sau împotriva primarului în funcţie. Nu vreau să ne trezim că apar probleme pentru că unul e portocaliu, iar celălalt roşu, galben sau violet”, a explicat Georgescu. Prefectul de Dolj spune că atribuţiile primarilor de comune în cadrul programului de construire de case pentru specialiştii din mediul rural vor fi limitate strict la asigurarea terenului pentru construcţii.