Liberarea lui Solomon a rămas în pronunţare

m solomon dna pitesti Liberarea lui Solomon a rămas în pronunţare poze

Şedinţa de judecată s-a terminat la Tribunalul Galaţi. Magistraţii se vor pronunţa mâine cu privire la menţinerea în arest a primarului Craiovei.  Antonie Solomon a avut din nou parte de o asistenţă numeroasă în sala de judecată, un grup de 70-80 de persoane făcând deplasarea cu două autocare la Galaţi. Potrivit consilierului local Gheorghe Albăstroiu, prezent astăzi la tribunal, susţinătorii primarului au depus pe masa judecătorilor liste cu peste 30.000 de semnături de susţinere pentru primarul suspendat al Craiovei, plus câteva sute de mesaje de sprijin, strânse în “Jurnalul Libertăţii”, în ultima acţiune de sprijin organizată de fanii lui Solomon la Craiova. “Şedinţa de judecată a durat trei ore. Procesul pe fond a fost amânat până pe data de 20, pentru că unul dintre inculpaţi nu-şi găsise avocat. În privinţa cererii de prelungire a stării de arest formulate de procurori, judecătorii se vor pronunţa mâine, în jurul orei prânzului. Sperăm să fie bine de data asta”, a declarat Albăstroiu. Echipa de avocaţi a lui Solomon s-a schimbat din nou, din peisaj dispărând tripleta Nazat-Apostol-Toader, edilul fiind reprezentat în schimb la acest termen de craioveanul Sebastian Răduleţu şi de o echipă de avocaţi bucureşteni condusă de celebrul Gheorghe Mateuţ.

SocialTwist Tell-a-Friendtags: albastroiu   liberare   mateut   raduletu   solomon   tribunalul galati