Lia Olguţa Vasilescu:Contestaţie împotriva preşedintelui secţiei de votare nr. 39 din Craiova

priopontaolguta Lia Olguţa Vasilescu:Contestaţie împotriva preşedintelui secţiei de votare nr. 39 din Craiova poze

Reprezentantul USL în Biroul Electoral de Circumscripție nr. 39 din localitatea Craiova, județul Dolj, a formulat o contestație, la Biroul Electoral Municipal Craiova, în legătură cu unele operațiuni din Biroul Secției de Votare nr. 39.

Astăzi, 9.06.2012, ora 11.30, reprezentatul USL a participat la primirea buletinelor de vot. La aceea oră s-a sigilat și secția de votare de către președintele secției, fapt ce contravine prevederilor legale în vigoare. Această operațiune trebuia efectuată începând cu ora 18. De asemenea, președintele secției de votare nr. 39 a părăsit secția de vot având asupra sa ștampila de control.
Considerăm că integritatea buletinelor de vot este pusă în pericol, fiind posibilă ștampilarea altor buletine decât cele remise de către Biroul Electoral de Circumscripție.

Contestația este întemeiată pe prevederile Art. 25. – (1) lit. h din Legea 67 din 2004 republicată cu modificările și completările ulterioare.
BIROUL DE PRESĂ
Candidat USL,
LIA OLGUȚA VASILESCU