Leoaică tânără la Zoo, producţia 2009

m pui de leu Leoaică tânără la Zoo, producţia 2009 poze

Animalele de la Zoo Craiova se înmulţesc natural sau din donaţii şi mor de bătrâneţe şi de stres-ul captivităţii.

Responsabilii RAADPFL explică plusurile şi minusurile de inventar descoperite la ultima verificare a primărie. Plusurile reprezintă animale născute în captivitate sau donaţii primite de la binevoitori, spune şeful RAADPFL, Ion Petre, care a precizat că surplusul de animale a fost luat cu întârziere în evidenţă în baza nefastelor experienţe anterioare. “Sunt animale care s-au născut în captivitate, care nu au fost însă trecute în inventar, pentru că oamenii noştri de la Zoo au vrut să vadă dacă supravieţuiesc. În decursul timpului s-au mai născut de exemplu mai mulţi lei, dar au supravieţuit foarte puţin. De data asta au fost mai vigilenţi şi s-au asigurat că noul-născut nu e mâncat de mascul cum s-a întâmplat în trecut”, a spus Ion Petre, despre puiul de leu trecut ca plus de inventar la Zoo şi evaluat la 100 de lei noi.

Şeful Grădinii Zoologice din Parcul Romanescu, Ion Cojocaru, spune că “leul nou” din parc, a împlinit deja 6 luni şi îşi aşteaptă la ora actuală naşul şi numele, în afara numărului de inventar din catastifele primăriei. “E o femelă care s-a născut anul trecut, în toamnă. Avem două perechi de lei maturi la zoo şi s-au mai născut pui, dar primele două luni sunt o perioadă critică, în care intervine fenomenul de canibalism. De data asta am riscat şi am câştigat, femela are deja şase luni, se hrăneşte singură şi cred că a scăpat de probleme. A ajuns cam la jumătate din porţia unui leu matur, mănâncă 5-6 kilograme de carne pe zi”, a declarat Ion Cojocaru. Bilanţul noutăţilor de la Zoo mai cuprinde o capră cameruneză pitică şi câţiva fazani, născuţi de asemenea în captivitate. În plus, la punctul Zoo din parc au debutat recent un cerb lopătar, donaţie din partea Grădinii Zoologice din Braşov şi câteva exemplare de raţă mandarină, donate de această dată de o persoană fizică. “Mai sunt persoane fizice care prind sau fac rost în alt fel de animale şi ni le aduc. Aşa s-a întâmplat şi cu raţele mandarine, din care nu am mai avut până acum în grădină. În decursul timpului am mai primit şi raţe sălbatice şi lebede”, a povestit Ion Cojocaru.

Cât despre minusurile de inventar, Ion Cojocaru spune că reprezintă decese ale animalelor expuse în parc datorate bătrâneţii şi diferitelor boli accentuate de stresul captivităţii. Printre victimele anului trecut se numără una dintre maimuţe, răpusă la frageda vârstă de 17 ani, grădina craioveană rămânând acum cu un singur exemplar din specia respectivă, tot de căpătat, sosit la Craiova via Caracal. “Animalele ţinute în captivitate au în general o durată de viaţă mult mai redusă din cauza stresului. Durata de expunere e de 10 ani, iar maimuţa cu pricina avea 17 ani. Acum mai avem una singură, pe care am primit-o de la Caracal, când s-a desfiinţat grădina zoologică de acolo, dar şi aceasta este destul de bătrână”, a mai spus Cojocaru.