JANDARMII DOLJENI SĂRBĂTORESC ZIUA UNIRII PRINCIPATELOR

Cu prilejul sărbătoririi a 155 de ani de la înfăptuirea Unirii Principatelor Române, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „Mihai Bravul” Dolj şi Grupării de Jandarmi Mobile „Fraţii Buzeşti” Craiova vor fi organizate activităţi dedicate acestui moment deosebit.

Astfel, în Sala Tradiţiilor a celor două unităţi va fi organizată o expoziţie de carte şi fotografii, iar în Sala Polivalentă, în prezenţa cadrelor militare şi a personalului civil, precum şi în subunităţile dislocate, va fi prezentat un scurt istoric privind însemnătatea Zilei Unirii Principatelor Române.

La activităţile ce se vor desfăşura vineri, 24 ianuarie a.c., în Piaţa A. I. Cuza din Craiova, o delegaţie de militari din cadrul I.J.J. Dolj şi G.J.Mb. Craiova va participa, alături de reprezentanţii autorităţilor publice locale, la ceremonialul militar şi religios consacrat Zilei Unirii Principatelor, ocazie cu care vor fi depuse jerbe de flori la monumentul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, iar un pluton din cadrul G.J.Mb. Craiova va lua parte la constituirea Gărzii de Onoare.

Pe timpul desfăşurării manifestărilor organizate în municipiul Craiova şi municipiul Băileşti cu prilejul sărbătoririi a 155 de ani de la Unirea Principatelor, efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj în cooperare cu I.P.J. Dolj, I.S.U. Dolj, Poliţia Locală Craiova şi Poliţia Locală Băileşti, vor asigura măsurile de ordine publică în vederea prevenirii oricăror acte de tulburare a ordinii publice şi asigurarea unui climat civic corespunzător desfăşurării activităţilor publice.

Compartimentul Informare, Relaţii Publice şi cu Publicul

I.J.J. Dolj G.J.Mb. Craiova