Jandarmii doljeni asigură ordinea publică la manifestările organizate în municipiul Craiova şi judeţul Dolj

 

 

jandarm handbal Jandarmii doljeni asigură ordinea publică  la manifestările organizate în municipiul Craiova şi judeţul Dolj poze

 

În perioada 09 – 10 iunie a.c., efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj, în cooperare cu lucrători din cadrul I.P.J. Dolj, Poliţiei Locale Craiova şi I.S.U. Dolj, vor asigura măsurile de ordine publică la manifestările cultural – artistice ce se vor desfăşura în Parcul „Nicolae Romanescu” din municipiul Craiova.

De asemenea, duminică, 10 iunie a.c., Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Dolj va asigura măsurile de ordine publică şi protecţia participanţilor la manifestările cultural – artistice ce se vor desfăşura în comuna Breasta.

Misiunile jandarmilor au în vedere prevenirea şi combaterea oricăror fapte care aduc atingere legilor şi normelor de convieţuire socială precum şi depistarea, identificarea şi dispunerea măsurilor legale împotriva celor care comit acest gen de fapte.

Totodată, jandarmii îi invită pe participanţii la manifestări să acorde o atenţie deosebită bunurilor personale, să evite pe cât posibil să aibă la vedere obiecte de valoare care pot atrage atenţia, să manifeste răbdare, spirit de solidaritate, vigilenţă în locurile aglomerate, să respecte indicaţiile forţelor de ordine şi să solicite sprijinul acestora în situaţia în care este necesară intervenţia lor.

De asemenea, jandarmii îi sfătuiesc pe cetăţenii care participă la aceste spectacole împreună cu minori să manifeste o atenţie deosebită asupra acestora pentru a nu se pierde în mulţime, iar într-o astfel de situaţie să se adreseze forţelor de ordine aflate în dispozitiv.

 

Compartimentul Informare, Relaţii Publice şi cu Publicul – IJJ Dolj