Jandarmii au prins un hoț de lemne la Desa

 

Luni, 16 martie a.c., în jurul orei 15.30, jandarmi din cadrul Grupei de Supraveghere şi Ordine Publică Calafat – I.J.J. Dolj, aflaţi pe timpul executării unei misiuni specifice, au surprins un tânăr ce încărca într-un atelaj mai multe bucăţi de arbori, din pădurea de pe raza localităţii Desa.

Jandarmii au procedat la legitimarea şi identificarea tânărului, constatând că se numeşte C. I., de 17 ani, din comuna Desa, iar în urma verificărilor efectuate a rezultat faptul că acesta a tăiat cu ajutorul unui topor şi a unui fierăstrău tip joagăr, un număr de 7 arbori, esenţă salcâm, cu lungimea de aproximativ 3 m şi grosimea de 15 cm, pe care intenţiona să-i transporte la domiciliu.

Jandarmii au întocmit actele de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăiere şi furt, iar tânărul a fost condus la Postul de Poliţie Desa şi a fost predat, împreună cu documentele întocmite şi materialul lemnos, pentru continuarea cercetărilor.

 

 

 

 

 

Compartimentul Informare, Relaţii Publice şi cu Publicul – I.J.J. Dolj