Jandarmii asigură ordinea la manifestările publice de Sf. Maria

Cu prilejul sărbătorii religioase Adormirea Maicii Domnului, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Dolj şi Gruparea de Jandarmi Mobilă Craiova, în cooperare cu I.P.J. Dolj şi I.S.U. Dolj, vor desfăşura acţiuni specifice de menţinere şi asigurare a ordinii publice, urmărindu-se, în principal, prevenirea faptelor antisociale, a celor care aduc atingere normelor de convieţuire socială, precum furturile, consumul de băuturi alcoolice în locuri neautorizate ori alte acte de acest gen.

Astfel, vineri, 15 august a.c., aproximativ 60 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj vor asigura măsurile de ordine publică la manifestările organizate în localităţile Bechet,  Caraula, Cârcea, Gângiova și Drănic şi vor participa la misiuni de menţinere a ordinii publice, în sistem integrat, în localităţile Vîrtop, Giubega și Galicea Mare.

De asemenea, peste 200 de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Craiova vor asigura măsurile de ordine publică la o gamă variată de activităţi ce se vor desfăşura în judeţul Dolj – localităţile Bratovoieşti, Mîrşani și Teasc, precum şi în judeţele Mehedinţi (Orşova și Vânju Mare), Olt (Iancu Jianu și Redea), Vâlcea (Costești).

Misiunile jandarmilor au în vedere, în principal, prevenirea şi combaterea oricăror fapte care aduc atingere legilor şi normelor de convieţuire socială; depistarea, identificarea şi dispunerea măsurilor legale împotriva celor care comit acest gen de fapte; monitorizarea şi descurajarea grupurilor de persoane cu un comportament care tulbură ordinea şi liniştea publică.

Pentru asigurarea unui climat de linişte şi siguranţă cetăţenilor care vor participa la aceste evenimente, precum şi pentru evitarea apariţiei unor situaţii conflictuale de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică, Jandarmeria Dolj recomandă participanţilor să acorde o atenţie deosebită bunurilor personale, să evite pe cât posibil să aibă la vedere obiecte de valoare care pot atrage atenţia, deoarece astfel de evenimente reprezintă momente prielnice pentru infractori, să manifeste spirit de solidaritate, vigilenţă în locurile aglomerate şi să solicite sprijinul forţelor de ordine aflate în dispozitiv în situaţia în care este necesară intervenţia acestora.

Totodată, recomandăm cetăţenilor care participă la aceste evenimente împreună cu minori să manifeste o atenţie deosebită asupra acestora pentru a nu se pierde în mulţime, iar într-o astfel de situaţie să se adreseze forţelor de ordine aflate în dispozitiv.

 

 

 

Compartimentul Informare, Relaţii Publice şi cu Publicul

IJJ Dolj                                GJMb Craiova