ISU Oltenia: Week-end cu opt incendii în Dolj

pompieri incendiu 1 ISU Oltenia: Week end cu opt incendii în Dolj poze

În perioada 20.06 – 23.06.2014, echipajele de intervenţie din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Oltenia” al Judeţului Dolj au fost solicitate să intervină la stingerea a opt incendii,  o intervenţie descarcerare, patru cazuri pentru acordarea asistenţei de urgenţă aeriană şi 79 cazuri pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă.

În data de 20.06.2014, Secţia Pompieri Craiova – Punct de Lucru Filiaşi a intervenit cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă pentru stingerea unui incendiu izbucnit la trei transformatoare electrice din incinta unui  postului de transformare din Filiaşi. La sosirea echipajelor de pompieri, incendiul se manifesta la cele trei transformatoare, fără a exista posibilitatea de propagare la vecinătăţi. În urma acestuia au ars  materiale combustibile din componenţa celor trei transformatoare electrice şi   izolaţia cablurilor electrice. Cauza probabilă a incendiului fiind un  scurtcircuit electric.

În data de  20.06.2014, Secţia Pompieri Băileşti a intervenit cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă  pentru stingerea unui incendiu izbucnit în gospădăria unui cetăţean , din mun. Băileşti, str. Victoriei. La sosirea echipajului de pompieri, incendiul se manifesta la gardul din scândură, existând posibilitatea de propagare la anexele învecinate şi casa de locuit a vecinilor. În urma acestuia a ars  aproximativ 3 m gard din scândură de lemn. Cauza probabilă a incendiului fiind un  scurtcircuit electric.

pompieri incendiu 2 ISU Oltenia: Week end cu opt incendii în Dolj poze

În data de 20.06.2014,  Detaşamentul 1 Pompieri Craiova a acţionat cu o motopompă  pentru evacuarea apei din curtea lui Emilian O, din mun. Craiova, Aleea IV Brestei.

În data de  20.06.2014, Detaşamentul 1 Pompieri Craiova a acţionat cu o motopompă  pentru evacuarea apei din beciul şi curtea lui  Marius B, din mun. Craiova, str. Fermierului.

În data de 20.06.2014,  Detaşamentul 1 Pompieri Craiova a acţionat cu o motopompă  pentru evacuarea apei din beciul şi curtea  Roxanei C, din mun. Craiova, Aleea I Cernele.

În data de  20.06.2014,  Detaşamentul 1 Pompieri Craiova a fost solicitat să intervină în gospodăria  Narcisei D, din mun. Craiova, str. Dezrobirii, pentru degajarea unui copac care prezenta pericolul să se prăbuşească. La intervenţie au  participat şi echipe de la R.A.A.D.P.F.L. Craiova, CEZ Distribuţie şi Distrigaz Sud Reţele.

În data de  20.06.2014,  Detaşamentul 1 Pompieri Craiova a asigurat măsuri de apărare împotriva incendiilor la partida de volei masculin dintre echipele reprezentative ale României şi Muntenegrului, desfăşurată în Sala Polivalentă din mun. Craiova.

În data de  20.06.2014, Detaşamentul 1 Pompieri Craiova a intervenit pentru deblocarea din apartament a  Lilianei S, din mun. Craiova, str. Dâmboviţa. După deblocare, proprietara a fost găsită în dormitor, conştientă, i-a fost acordat prim ajutor de echipajul de la Secţia Pompieri Craiova, refuzând transportul la spital.

În data de  20.06.2014,  S.V.S.U. Valea Stanciului a intervenit pentru degajarea unui copac căzut pe partea carosabilă a DJ 561 C Valea Stanciului – Murta.

În data de 21.06.2014, Secţia Pompieri Băileşti a intervenit cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă pentru stingerea unui incendiu izbucnit în gospădăria unui cetăţean, din com. Galicea Mare. La sosirea echipajului de pompieri, incendiul se manifesta într-o încăpere pe aproximativ 9 mp existând posibilitatea de propagare la acoperişul casei. În urma acestuia au ars  un pat din lemn, articole de îmbrăcăminte şi două uşi din lemn. Cauza probabilă a incendiului fiind un   foc deschis în spaţii deschise.

În data de 21.06.2014, Detaşamentul 1 Pompieri Craiova a asigurat măsuri de apărare împotriva incendiilor la festivalul „Zilele Prieteniei” in Piata Mihai Viteazul din mun. Craiova.

În data de  21.06.2014, Detaşamentul 1 Pompieri Craiova a asigurat măsuri de apărare împotriva incendiilor la partida de volei masculin dintre echipele reprezentative ale României şi Muntenegrului, desfăşurată la Sala Polivalentă din mun. Craiova.

În data de 22.06.2014,  Detaşamentul 1 Pompieri Craiova a intervenit cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă pentru stingerea unui incendiu izbucnit în mun.Craiova, str.Unirii. Sosiţi la faţa locului echipajul de pompieri a constatat că nu a fost incendiu, fumul provenea de la un cuptor de gătit cu lemne.

În data de  22.06.2014, Detaşamentul 2 Pompieri Craiova a intervenit cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească, proprietar Iulian C.,  din com. Leu. La sosirea echipajului de pompieri, incendiul se manifesta la o magazie din lemn, fără a exista posibilitate de propagare. În urma acestuia au ars magazie din lemn pe aproximativ 50 m2 , aproximativ 6 tone porumb, aproximativ 500 kg grâu, aproximativ 500 kg floarea soarelui; s-au deteriorat un motor electric, un polizor, o bormaşină, o batoză porumb. Cauza probabilă a incendiului fiind un  scurtcircuit electric.

În data de 22.06.2014, Detaşamentul 1 Pompieri Craiova a intervenit cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă pentru stingerea unui incendiu izbucnit în mun.Craiova, str.Tabaci, la un magazin aparţinând  unei societăţi comerciale. La sosirea echipajelor de pompieri, incendiul se manifesta la podul magazinului pe aproximativ 20 mp, existând posibilitatea de propagare la întreg magazinul. În urma acestuia au ars tavan fals din pvc pe aproximativ 20 m2 , perete din pvc pe aproximativ 10 m2 , trei calculatoare, sistem de supraveghere video, 50 baxuri cu ţigări, 50 baxuri cafea, documente contabile.Cauza probabilă a incendiului fiind un  scurtcircuit electric.

În data de 22.06.2014, Detaşamentul 2 Pompieri Craiova a intervenit cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă pentru stingerea unui incendiu izbucnit la  o anexă gospodărească, proprietar Romică N.,  din com. Robăneşti. La sosirea echipajului de pompieri, incendiul se manifesta la un şopron din lemn, existând posibilitatea de propagare la casa de locuit.  În urma acestuia au ars acoperiş din lemn pe aproximativ 30 m2 şi aproximativ 2 tone fîn. Cauza probabilă a incendiului fiind un  scurtcircuit electric.

În data de  23.06.2014, Detaşamentul Pompieri Calafat a intervenit cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o  anexă gospodărească, proprietar Aurel P., din mun. Calafat. La sosirea echipajului de pompieri, incendiul se manifesta la o bucătărie de vară existând posibilitatea de propagare la anexa gospodărească. În urma acestuia au ars anexă gospodărească din lemn pe aproximativ 18 m2 , mobilier, un televizor;s-au degradat două frigidere şi un  aragaz. Cauza probabilă a incendiului fiind un  scurtcircuit electric.

În data de 22.06.2014, Detaşamentul 1 Pompieri Craiova  a acţionat cu  o autospecială  şi două motopompe pentru evacuarea apei dintr-o gospodărie situată în mun. Craiova, str. Brestei.

În data de 22.06.2014, Detaşamentul 1 Pompieri Craiova a asigurat măsuri de apărare împotriva incendiilor la festivalul „Zilele Prieteniei” in Piaţa Mihai Viteazul din mun. Craiova.

Serviciul Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare a fost solicitat să intervină pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă, după cum urmează:

Detaşamentul 1 Pompieri Craiova (T.I.M.) – 11 intervenţii.

Detaşamentul 1 Pompieri Craiova (NEONAT) – 2 intervenţii.

Detaşamentul 2 Pompieri Craiova (E.P.A.) – 23 intervenţii.

Detaşamentul Pompieri Calafat (E.P.A.) – 5 intervenţii.

Secţia Pompieri Craiova (E.P.A.) – 8 intervenţii.

Secţia Pompieri Băileşti (E.P.A.) –  12 intervenţii.

Secţia Pompieri Segarcea (E.P.A.) – 11 intervenţii.

Garda Intervenţie Pompieri Bechet (E.P.A.) – 7 intervenţii.

 

 

 

BIROUL DE PRESĂ din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

”Oltenia” DOLJ