ISU „Oltenia” Dolj: Proiectil exploziv descoperit la Segarcea

proiectil2 ISU „Oltenia” Dolj: Proiectil exploziv descoperit la Segarcea poze

 

În perioada 02.10 – 05.10.2015, echipajele de intervenţie din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Oltenia” al Judeţului Dolj au fost solicitate să intervină pentru stingerea  a trei incendii, o asanare a muniţiei rămase neexplodată, o degajare persoană de pe stâlp, două descarcerări, 7 intervenţii asistenţă medicală de urgenţă aeriană şi 91 cazuri pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă.

În data de 01.10.2015, ora 20.15,  Detaşamentul Pompieri Calafat a intervenit cu o autospecială de lucru cu apă și spumă pentru stingerea unui incendiu izbucnit la plante furajere (fân), proprietar Cornel B., din  com. Piscu Vechi. La  sosirea echipajului de pompieri, incendiul se manifesta la plantele furajere depozitate în gospodărie, fără posibilități de propagare. În urma acestuia au ars aproximativ 5 tone de furaje (fân). Din primele cercetări rezultă drept cauză probabilă a incendiului o  flacără (foc deschis în spaţii deschise).

În data de 02.10.2015, ora 01.42,  Detaşamentul 1 Pompieri Craiova a intervenit cu o autospecială de lucru cu apă și spumă pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească, proprietar Gheorghe G., din com. Sopot, sat Başcov. La  sosirea echipajului de pompieri, incendiul se manifesta la acoperișul celor două anexe gospodărești, cu posibilități de propagare la casa de locuit. În urma acestuia au ars cele două acoperişuri din lemn ale celor două anexe gospodăreşti pe aprox. 80 m2. Din primele cercetări rezultă drept cauză probabilă a incendiului o  flacără (folosirea intenţionată a sursei de aprindere pentru a genera incendiu).

 

În data de 03.10.2015, ora 13.10, echipa pirotehnică a I.S.U. Dolj, a intervenit pentru ridicarea unui proiectil exploziv cal. 122 mm,trecut prin ţeava de foc descoperit de către cetăţeanul Ion H. în timp ce executa  săpături pentru montarea sistemului de alimentare cu apă potabilă a gospodăriei, în oraşul Segarcea, str. Toporaşi, jud Dolj.                               Operaţiunea de ridicare, asanare şi depozitare s-a desfăşurat fără probleme.

RECOMANDĂRI:

La găsirea muniţiei respectaţi următoarele reguli:

– NU o atingeţi, NU o loviţi şi NU o mişcaţi;

– NU o introduceţi în foc;

– NU o duceţi la fier vechi;

– NU încercati să demontaţi focoasele sau alte elemente componente;

– NU folosiţi muniţiile descoperite pentru improvizarea diferitelor scule sau ornamente;

– NU introduceţi în clădiri, încăperi sau locuinţe muniţiile descoperite neexplodate;

– Discutaţi cu copiii toate aceste reguli preventive şi explicaţi-le pericolul la care s-ar putea expune dacă nu le respectă;

– Anunţaţi imediat organelle de politie, autorităţile administraţiei publice locale sau sunaţi la numărul unic pentru apeluri de urgenţă, 112;

– Respectaţi regulile si măsurile stabilite pentru zonele cu risc la descoperirea de muniţii neexplodate.

În data de 04.10.2015, ora 11.10,  Secţia Pompieri Craiova a intervenit cu o autospecială de lucru cu apă și spumă pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie uscată şi gunoi menajer, în  mun. Craiova, zona Cimitirul de  Nord. La  sosirea echipajului de pompieri, incendiul se manifesta la vegetația uscată și gunoaiele aruncate, cu posibilități de extindere către Cimitirul Nord. În urma acestuia au ars aproximativ 500 kg gunoi menajer și vegetația uscată din apropiere. Din primele cercetări rezultă drept cauză probabilă a incendiului o  flacără (foc deschis în spaţii deschise).

În data de 04.10.2015, ora 14.54,  Secţia Pompieri Băileşti a intervenit cu o autospecială pentru degajarea unei persoane de sex masculin, cu identitate necunoscută, găsită electrocutată pe un stâlp de electricitate, pe DJ 552 A, în com.Catane. Persoana a fost  coborâtă de pe stâlpul de electricitate, iar echipajul medical sosit la fața locului pentru acordarea primului ajutor medical nu au mai putut face nimic decât, să constate decesul.

Ciucă constantin 56 ani din com. drăghiceni Jud.Olt

           Serviciul Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare a fost solicitat să intervină pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă, după cum urmează:

– descarcerare – 2

– asistenţă medicală de urgenţă aeriană – 7

– asistenţă medicală de urgenţă – 91

Detaşamentul 1 Pompieri Craiova (T.I.M) – 14 intervenţii.

Detaşamentul 2 Pompieri Craiova (E.P.A.) – 24 intervenţii.

Detaşamentul Pompieri Calafat (E.P.A.) – 9 intervenţii.

Secţia Pompieri Craiova (E.P.A.) – 12 intervenţii.

Secţia Pompieri Băileşti (E.P.A.) – 11 intervenţii.

Secţia Pompieri Segarcea (E.P.A.) – 16 intervenţii.

Garda Intervenţie Pompieri Bechet (E.P.A.) – 5 intervenţii.

 

BIROUL DE PRESĂ din cadrul Inspectoratului pentru

Situaţii de Urgenţă ”Oltenia” DOLJ