ISJ Dolj: Premierea câştigătorilor la concursul de matematică Lumina Math

 

Inspectoratul Școlar Județean Dolj vă informează cu  privire la rezultatele Concursului Național de Matematică Lumina Math a cărui fază națională s-a desfășurat la Școala Gimnazială “Mircea Eliade” din Craiova în data de 15.12.2012.

Concursul și-a propus atragerea copiilor către științele exacte, creșterea randamentului la matematică, familiarizarea elevilor cu atmosfera de examen si testele de tip grilă, cât si pregătirea acestora în vederea susținerii testelor de tip internațional.
Ca element de noutate, la ediția din acest an  școlar  au participat elevii claselor a II-a si a III-a, iar concursul s-a desfășurat în doua etape : locală și națională.

Premierea elevilor cu rezultate deosebite va avea loc în amfiteatrul I.S.J. Dolj, în data de 23.01.2013 ora 12,00 și va consta în recompense bănești, iar doi elevi,  Andrei Balaci  de la Școala Gimnazială Traian Craiova   și  Ana-Maria Elena Cioată de la C.N. Carol I, vor beneficia și de o excursie în Turcia în perioada 10 – 14 Aprilie 2013.

Există un număr de 25 de elevi premiați, după cum urmează:

–         Locul I – 100 lei;

–         Locul al II-lea – 75 lei;

–         Locul al III-lea – 50 lei.

 

Premiile vor fi acordate de către reprezentanții Lumina, Instituții de Învățământ.

 

Vă mulțumim pentru înțelegere și colaborare!

 

INSPECTOR ȘCOLAR GENERAL,

Prof. Georgică BERCEA-FLOREA