ISJ Dolj: Lansare concurs Fiecare Copil în Grădiniță în județele Brașov, Dâmbovița și Dolj

Proiect finanțat prin granturile SEE 2009-2014, în cadrul Fondului ONG în România

 

Consiliile Județene și Inspectoratele Școlare Județene din Brașov, Dâmbovița și Dolj, împreună cu Asociația OvidiuRo lansează concursul de selecție pentru comunități partenere în programul Fiecare Copil în Grădiniță (FCG), care are ca obiectiv creșterea ratei de înscriere și prezență zilnică la grădiniță a copiilor de 3-5 ani din familii sărace.

Acest concurs de aplicații este organizat în cadrul proiectului Fiecare Copil în Grădiniță în județele Brașov, Dâmbovița și Dolj, cu finanțare prin granturile SEE 2009-2014, în cadrul Fondului ONG în România și se adresează primarilor și directorilor de grădiniță din comunitățile rurale și urbane mici (sub 150.000 de locuitori) din aceste județe. Suma totală a finanțării este de 244.131 Euro. În anul școlar 2014-2015 vor fi sprijiniți 500 de copii din comunități noi din cele trei județe. Elementele de bază ale proiectului sunt:

 

  1. Corelarea strategiei locale cu cea națională în vederea generalizării învățământului preșcolar;
  2. Identificarea și înscrierea la grădiniță a tuturor copiilor săraci de 3-5 ani din comunitate;
  3. Măsuri socio-economice pentru facilitarea prezenței zilnice;
  4. Formarea echipelor de proiect și educația părinților;
  5. Conștientizarea opiniei publice cu privire la importanța educației preșcolare pentru toți copiii.

Metodologia de concurs se regăsește pe site-ul Asociației OvidiuRo și poate fi accesată aici: http://www.ovid.ro/fcg/concurs-judetean/. Aplicațiile pot fi trimise până la data de 11 iulie 2014.

Încurajăm autoritățile publice locale din Brașov, Dâmbovița și Dolj să aplice la acest concurs, dându-le astfel o șansă egală la educație timpurie de calitate copiilor săraci.

Ion Prioteasa, Președinte Consiliul Județean Dolj: Fiecare Copil în Grădiniță, unul dintre proiectele de care vorbesc cu drag ori de câte ori am ocazia, va continua. Este o iniţiativă care a reuşit să-i aproprie de sfera educaţională pe copiii din mediile sociale mai defavorizate. Este o cauză nobilă, căreia i s-a alăturat şi Ambasada Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, ai cărei reprezentanţi au venit în repetate rânduri în Dolj, dând astfel un mesaj puternic de susţinere a uneia dintre cele mai altruiste iniţiative. Mă bucur că acest demers al Ministerului Educaţiei Naţionale şi al Asociaţiei OvidiuRo merge mai departe şi cu sprijinul nostru, Consiliul Judeţean Dolj, partener în acest proiect prin care se oferă o şansă unor copii pentru care accesul la învățământ este limitat din cauza constrângerilor financiare.

 

Prof. Georgică Bercea-Florea, Inspector Şcolar General Dolj: Beneficiar al efectelor generate de implementarea primei părţi a proiectului Fiecare Copil în Grădiniţă în Şcoala Gimnazială Podari şi Liceul Teoretic Amărăştii de Jos, Inspectoratul Şcolar al Judeţului Dolj a îmbrăţişat cu bucurie ideea continuării acestuia şi la nivelul altor comunităţi din judeţul nostru cu certitudinea că rezultatele pozitive resimţite în primele două va fi cel puţin la acelaşi nivel.

De ce ar trebui să investim în educația timpurie?

Majoritatea copiilor din familii foarte sărace, care încep școala fără să fi beneficiat de educație timpurie, sfârșesc prin a abandona pentru că nu reușesc să țină pasul cu colegii lor. Mai mult de 75% dintre copiii săraci (majoritatea de etnie romă) nu termină opt clase, ceea ce, având în vedere condițiile de deprivare materială severă în care trăiesc, este explicabil. Lipsa educației, combinată cu discriminarea, conduce la decalaje foarte mari în integrarea pe piața muncii și în rate de productivitate extrem de reduse, comparabile cu ratele medii din cele mai sărace 25%  de țări din lume. Un raport al Băncii Mondiale din 2012 arată că inegalitățile încep devreme: în România, doar 37% dintre copiii romi de 3-6 ani sunt înscriși la grădiniță, comparativ cu Bulgaria 45% și Ungaria 76% și cu media națională de 78,8%.

Conform Laureatului Premiului Nobel pentru Economie, James Heckman, programele de educație timpurie au o recuperare a investiției de la 4 la 10 ori mai mare decât orice altă intervenție anti-sărăcie. Banii cheltuiți pe alt tip de programe mai târziu în viață au un impact foarte mic dacă intelectul copiilor nu a fost stimulat de la o vârstă fragedă. Un studiu al Băncii Mondiale arată că România ar câștiga un miliard de euro pe an în productivitate și venituri din taxe dacă cei mai săraci cetățeni ai țării ar fi educați.

 

Misiunea Asociației OvidiuRo (înființată în 2004) este ca fiecare copil sărac din România să beneficieze de educație timpurie de calitate și să devină, astfel, un membru activ al societății. Programul Fiecare Copil în Grădiniță (FCG) a fost lansat în parteneriat cu Ministerul Educației în 2010 și, în prezent, sprijină 1500 de copii din 25 de comunități. FCG a crescut frecvența regulată a copiilor la grădiniță de la mai puțin de 40% la peste 80%, cu ajutorul condiționării prezenței zilnice la grădiniță de acordarea unor tichete sociale în valoare de 50 de lei pe lună. OvidiuRo își propune ca, pe termen lung, să transforme FCG în program național, cu finanțare publică.