ISJ Dolj: Georgică Bercea la inaugurarea şcolii din Drănic

bercea isj scoala dranic ISJ Dolj: Georgică Bercea la inaugurarea şcolii din Drănic poze

Astăzi, 22.02.2013, orele 11,30, domnul Inspector Școlar General, prof. Georgică Bercea – Florea a fost prezent la inaugurarea Școlii Gimnaziale Drănic. La această manifestare au mai participat directorul școlii, prof. Ramona Giurcă, primarul comunei, d-l ing. Andrei Marian Dănuț, viceprimarul, d-l Barbu Torel, consilieri locali, părinți, cadre didactice, elevi și membri ai comunității locale.
Slujba de sfințire a noului sediu a fost oficiată de un sobor de preoți condus de preotul Grigorie Nicolae avâdu-i alături pe Irimia Cristi și Dragoș Ștefăniță. Activitatea a continuat cu acordarea unor diplome de excelență cadrelor didactice pensionare pentru întreaga activitate depusă în slujba învățământului din comuna Drănic și vizitarea școlii de către toți cei prezenți.
D-l Inspector Școlar General a apreciat eforturile depuse de autoritățile locale în finalizarea acestui proiect de reabilitare a școlii precum și buna colaborare atât cu cadrele didactice cât și cu conducerea unității de învățământ. În continuare, d-l prof. Georgică Bercea-Florea a ținut să-i îndemne pe elevi să depună toate eforturile, să învețe cât mai bine, mai ales acum când au parte de infrastructură și condiții foarte bune. În același timp, adresându-se părinților, d-l inspector școlar general le-a solicitat să mențină în continuare o vie legătură cu conducerea școlii și să se implice activ ori de câte ori sunt solicitați.