ISJ Dolj: Directorii de la “Henri Coandă”, demişi

 

Inspectoratul Școlar Județean Dolj a decis încetarea detașării în interesul învățământului în funcțiile de conducere a domnului director Mihai Dragu și a domnului director adjunct, Marius Tița. Hotărârea a fost luată miercuri, 27 martie, în cadrul ședinței Consiliului de Administrație, ca urmare a ultimelor evenimente petrecute la Liceul Teoretic Henri Coandă din Craiova. Menționăm că această decizie a fost luată pentru restabilirea climatului de liniște, propice derulării în bune condiții a procesului instructiv-educativ, și pentru refacerea imaginii școlii la nivelul întregii comunități.
Referitor la situația constatată la Școala Gimnazială Dioști, unde un cadru didactic a lovit o elevă, membrii Consiliului de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean Dolj recomandă unității școlare suspendarea contractului individual de muncă pe perioada cercetării disciplinare prealabile, conform art. 52, alin. 1, lit. a din Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii.

Purtător de cuvânt,
Prof. Mihăiță Stoica