ÎPS Irineu va susține o conferință despre pregătirea tinerilor pentru Sfintele Paști

 

Săptămâna aceasta continuă seria intalnirilor duhovnicesti organizate in perioada Postului Sfintelor Paşti de către Asociatia Sudentilor Crestini Ortodocşi Români (ASCOR) din Craiova. Astfel, marţi, 8 aprilie,  invitatul tinerilor ascorişti craioveni a fost părintele conf. univ. dr. Picu Ocoleanu, de la Facultatea de Teologie din Craiova, care a conferenţiat pe tema: „Maica Domnului – chip desăvârşit al mamelor creştine”. Miercuri, 9 aprilie, părintele lector univ. dr. Adrian Ivan, profesor de Catehetică şi Omiletică la Facultatea de Teologie din Craiova, va vorbi despre „Unicitatea modelului pentru tinerii de astăzi şi trăirea lui în diversitate”, urmând ca la ultima întâlnire duhovnicească, joi, 10 aprilie, să fie prezent în mijlocul tinerilor, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, care va susţine o prelegere pe tema: „Pregătirea tânărului pentru Sfintele Paşti, într-o societate secularizată”.

După cum ne-a informat Mihai Bogdan, preşedintele ASCOR Craiova, toate întâlnirile vor începe la ora 18.00 şi vor fi găzduite de Centrul de restaurare, conservare patrimoniu şi vizualizare al Arhiepiscopiei Craiovei, din str. Brestei, nr. 24. Intrarea la aceste conferinţe este liberă.