ÎPS Irineu: Naşterea Domnului, începutul mântuirii noastre

IPS Irineu Arhiepiscopul Craiovei si Mitropolitul Olteniei2 ÎPS Irineu: Naşterea Domnului, începutul mântuirii noastre poze

Mesajul de Crăciun al Înalt Preasfinţitului Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei.

An de an, luminatul praznic al Naşterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos ne umple sufletele de o negrăită bucurie duhovnicească. În această zi de sărbătoare, în care S-a născut Mântuitorul Hristos, s-au împlinit făgăduinţele Tatălui ceresc pe care le-a dat primilor oameni, că “în zilele cele de pe urmă” va trimite pe Fiul Său să mântuiască neamul omenesc.
Ascultând istorisirile din Sfintele Evanghelii despre cele petrecute în oraşul Betleem, în noaptea sfântă a Naşterii, simţim în inimile noastre o tainică chemare de a porni şi noi cu cugetul pe urmele magilor de la Răsărit, ca să ajungem călăuziţi de stea la ieslea unde S-a născut Pruncul Iisus. Acolo, în peşteră şi în ieslea sărăcăcioasă, a venit la noi Fiul Celui Preaînalt să ne sfinţească şi să ne facă desăvârşiţi. De asemenea, împreună cu păstorii, să ascultăm şi noi cântarea îngerească a puterilor cereşti: “slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 14). De bună seamă că aceste momente sfinte vor trezi în noi sentimente de aleasă trăire duhovnicească şi de mulţumire pentru nemăsurata dragoste a lui Dumnezeu faţă de neamul omenesc. Sfântul Ioan Evanghelistul zugrăveşte această bucurie sfântă prin cuvintele: “Viaţa s-a arătat şi am văzut-o şi mărturisim şi vă vestim Viaţa de veci, care era la Tatăl şi s-a arătat nouă – ca şi voi să aveţi împărtăşire cu noi. Iar împărtăşirea noastră este cu Tatăl şi cu Fiul Său, Iisus Hristos” (I Ioan 1, 2-3).
Taina iubirii celei negrăite
Dacă există în lume un lucru care să fie numit taină, înainte de toate şi în primul rând, trebuie numită Taină însăşi venirea în lume a Mântuitorului Iisus Hristos. Din orice direcţie am privi acest subiect sau sub orice aspect l-am trata, Domnul slavei este o Persoană reală, indiscutabil istorică şi incontestabil tainică. În El realitatea cea mai evidentă se uneşte cu taina cea mai profundă. Sfântul Apostol Pavel, contemplând această realitate mistică a negrăitei taine a înomenirii Fiului lui Dumnezeu şi fiind cuprins de o uimire fără margini şi de o admiraţie fără egal, exclama: “cu adevărat, mare este taina dreptei credinţe: Dumnezeu S-a arătat în trup, S-a îndreptat în Duhul, a fost văzut de îngeri, S-a propovăduit între neamuri, a fost crezut în lume, S-a înălţat întru slavă” (I Timotei 3, 16). Deci, ce poate fi mai mare decât această minune, se întreabă Sfântul Chiril al Alexandriei, dacă nu Cuvântul Tatălui Care S-a făcut om, Iisus Hristos Mântuitorul lumii? (Sf. Chiril al Alexandriei, “Despre Întruparea Unuia-Născut”, PG, 76, 1377B). Măreţia tainei se cuprinde tocmai în faptul că Însuşi Dumnezeu S-a făcut om, fiind în acelaşi timp Dumnezeu adevărat – Unul din Sfânta Treime şi rămânând pentru totdeauna asemenea nouă. Într-adevăr, în această Taină a iubirii Sale negrăite, Fiul Tatălui, pogorându-Se la noi, fără să schimbe ceva din dumnezeirea Sa şi fără să ştirbească ceva din firea umană pe care Şi-a asumat-o, Şi-a făcut Sieşi firea noastră umană fără să o desfiinţeze. El ne-a comunicat astfel iubirea Tatălui şi Harul Sfântului Duh, ridicându-ne pe treapta cea mai înaltă de îndumnezeire. Fără îndoială, numai El ne putea oferi bucurie divină şi binecuvântare nemuritoare de a fi copii ai Tatălui ceresc. De aceea, întru El, noi ne simţim fraţii Săi cu adevărat divini, înţelepţi, desăvârşiţi şi nemuritori, cum ne spune Sfântul Apostol Petru (I Petru 2, 4-10).
Prin Întrupare, Hristos se aşază în intimitatea existenţei noastre
Dar Naşterea Domnului ne mai arată că Dumnezeu nu este pentru om ceva aparte, ci Persoana cea mai intimă nouă şi cea mai necesară firii noastre. Astfel, născându-Se din Preasfânta Fecioară Maria, El ne-a arătat că a intrat în mod real în viaţa noastră, în sângele nostru, în inima noastră, în întreaga noastră viaţă, cum ne spune Sfântul Apostol Pavel: “nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa de acum, în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine” (Galateni 2, 20). În felul acesta Stăpânul vieţii, Care fusese dat afară prin păcat din trupul şi sufletul nostru, revine iarăşi la noi pentru a lucra mântuirea şi îndumnezeirea noastră, cum ne spune Sfântul Ioan Evanghelistul: “Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr” (Ioan 1, 14).
Prin Naşterea Fiului lui Dumnezeu s-a manifestat şi purtarea de grijă a lui Dumnezeu pentru noi, cum ne spune Sfântul Atanasie cel Mare (Sf. Atanasie cel Mare, Despre Întruparea Cuvântului, 54, PG. 25, 192B). Domnul, Creatorul şi Diriguitorul tuturor creaturilor, este Acela prin care “toate s-au făcut şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a fãcut” (Ioan 1, 3). Se cuvenea, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel, ca “după ce Dumnezeu odinioară, în multe rânduri şi în multe chipuri, a vorbit părinţilor noştri prin prooroci, în zilele acestea mai de pe urmă ne-a grăit nouă prin Fiul, pe Care L-a pus moştenitor a toate şi prin Care a făcut şi veacurile” (Evrei 1, 1-2). Această iconomie apare ca scopul principal al Providenţei lui Dumnezeu pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire, cum remarca Sfântul Maxim Mărturisitorul (Sf. Maxim Mărturisitorul, Răspunsuri către Talasie 60, PG. 90, 621 A; Filocalia III, p. 356).
O sărbătoare a bucuriei şi speranţei
Sărbătoarea Naşterii Domnului este praznicul bucuriei şi al purităţii sufleteşti şi trupeşti. Atât Sfintele Slujbe, cât şi colindele, datinile străbune, bradul de Crăciun, toate ne îndeamnă să ne aducem aminte că putem fi mai buni la inimă, mai frumoşi în gândire şi mai curaţi la suflet. Este adevărat că unii dintre noi încă mai sărbătoresc un Crăciun fără Pruncul Iisus sau o Bobotează fără Aghiasmă. Dar, pornind de la faptul că lumea în care trăim este opera lui Dumnezeu, avem datoria să păstrăm ceea ce El ne-a dat în toată puritatea, frumuseţea şi sfinţenia. Este nevoie în acest caz să ne îndepărtăm de la obiceiurile rele care s-au înrădăcinat în mentalitatea multor confraţi ai noştri care au deviat de la valorile spirituale ortodoxe şi au ajuns să normalizeze păcatul în virtutea unei libertăţi rău înţelese. Oricine ştie din experienţă personală că nimeni nu este liber dacă săvârşeşte fapte rele, ci, dimpotrivă, este liber şi fericit numai cel care face ceea ce trebuie şi ceea ce este plăcut lui Dumnezeu şi oamenilor. Aşadar, să ne silim în a apăra dreapta noastră credinţă ortodoxă, în a proteja pe cei neputincioşi, pe copii, pe bătrâni şi pe bolnavi, care au nevoie de noi. Societatea în care trăim este într-o căutare febrilă de soluţii împotriva sărăciei, dar foarte puţini caută remedii spirituale împotriva bolilor sufleteşti care distrug conştiinţa multora.
Anul care vine vom avea ocazia să cinstim în chip deosebit pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, strămoşii noştri, care ne-au dăruit libertate credinţei şi ne-au lăsat atâtea fapte sfinte ca moşteniri nepieritoare. Deci, urmând lor, să stăruim cu cuvântul şi cu fapta în sfinţenie, ţinând legea noastră strămoşească ortodoxă aşa cum au ţinut-o şi ei.
Pacea Domnului nostru Iisus Hristos, Cel care S-a născut în ieslea din Betleem, să cuprindă sufletele şi inimile dumneavoastră, pentru a deveni mai buni, mai iertători şi mai credincioşi. Rugăm pe Mântuitorul Hristos să vă dăruiască anul acesta, în care vom intra, sănătate, linişte şi iubire în familiile dumneavoastră şi pace în lume.
Cu binecuvântare şi bucurie sfântă vă îmbrăţişăm părinteşte, dorindu-vă Sărbători fericite şi la mulţi ani! Al vostru rugător şi permanent mijlocitor în Duhul Sfânt pentru voi către Domnul
† Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei