IPJ Dolj: „Spălătorii de parbrize” şi cerşetorii în atenţia poliţiştilor

 

 

Ieri, poliţiştii Secţiei 3 Poliţie au organizat şi executat o acţiune având drept scop prevenirea şi combaterea actelor de cerşetorie şi vagabondaj. Acţiunea s-a desfăşurat în zonele cunoscute ca fiind frecventate de persoane care apelează la mila publicului şi cer sume de bani, dar şi în intersecţiile semaforizate unde îşi fac aparţia „spălătorii de parbrize”.

Poliţiştii au avut în vedere şi parcările aglomerate unde, de asemenea, pot fi întâlnite persoane care solicită sume de bani pentru ajutorul dat cetăţenilor în găsirea unui loc liber de parcare.

În cadrul acţiunii poliţiştii au efectuat verificări în 5 locuri şi medii cunoscute cu risc criminogen, fiind astfel depistate 8 persoane care comit acte de cerşetorie, dintre care 7 minori. Împotriva acestora a fost luată măsura sancţionării contravenţionale cu amenzi cuprinse între 100 şi 500 lei, în conformitate cu prevederile Legii 61/1991 R.